Toamna Culturală Românească la Viena – Ediția a III-a
Capitala Austriei a îmbrăcat din nou straie de sărbătoare românească. Într-o atmosferă de lumină, emoție și prietenie, românii din diaspora s-au reunit pentru a celebra arta, tradiția și cuvântul în cadrul celei de-a treia ediții a Toamnei Culturale Românești la Viena – un eveniment care a confirmat încă o dată că spiritul românesc trăiește viu oriunde bate o inimă de român.
Organizată în spațiul cald al Sălii Parohiei Catolice din Kagran, cu binecuvântarea și implicarea pr. Mag. Ovidiu Pintea, manifestarea a adus împreună scriitori, poeți, muzicieni și artiști plastici din Austria, România și Marea Britanie, într-un dialog autentic între tradiție și modernitate.
Seara a fost deschisă de violonistul Tudor Andrei, care a interpretat magistral „Mociriță cu trifoi”, introducând publicul într-o atmosferă plină de emoție și căldură românească.
Ioan Godja, președinte fondator al Cercului Cultural Româno-Austriac și Radio Tv Unirea, inițiator al manifestării, a adresat un călduros salut de bun venit tuturor invitaților, mulțumind colaboratorilor și publicului pentru sprijin și prezență.
În continuare, la microfon a fost invitat pr. Mag. Ovidiu Pintea, gazda și sufletul Parohiei Catolice din Kagran, care a rostit un cuvânt de binecuvântare și o rugăciune, subliniind frumusețea legăturii dintre credință, artă și comunitate.
A urmat Lukas Marcel Vosicky, reprezentant al Societății Austro-Române din Viena, care a transmis salutul instituției sale și aprecierea pentru eforturile culturale ale comunității românești din Austria.
Prin dăruirea și sprijinul doamnei Ionela Flood – vicepreședinta RadioTV Unirea Internațional, a Societății Românca și a Editurii Transilvănene din Londra, precum și vicepreședintă a Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni (Liga lui Iorga) – evenimentul a dobândit profunzime și strălucire, devenind o adevărată punte culturală între românii de pretutindeni.
„Cultura ne unește dincolo de granițe și timp”, a spus Ioan Godja, amintind că doar prin astfel de întâlniri sufletul românesc rămâne viu, oricât de departe ar fi de casă.
Programul a continuat cu o serie de momente literare, artistice și muzicale care au conturat un tablou complet al diversității culturale românești. Prof. dr. Dorel Cosma, președintele Uniunii Mondiale de Folclor (IGF), a vorbit despre misiunea artistului român de a duce tradiția peste hotare și despre noile sale volume – „Țesături de cuvânt” și „Tromboniada”.
Dr. Hans Dama, scriitor și poet, a prezentat două volume recente – „Zorile Eternității” de Renate Don și propriul său volum, „În vraja Pădurii Vieneze” –, o pledoarie pentru frumusețea limbii și a sufletului.
Romeo Couți, reputat jurnalist, autor și fost director al TVR Cluj, a susținut un moment captivant despre dialogul dintre cultură, memorie și actualitate, pornind de la volumele sale „Lebăda Neagră de pe Balaton” și „…de pe Bosfor”.
Virgil Onița, cofondator Libris și Editura Creator, a împărtășit publicului din culisele lumii editoriale și despre destinul literaturii române contemporane.
Dr. Petru Iacob, fondator al unei reviste de sănătate, a prezentat activitățile publicației și legătura dintre cultură, educație și viață spirituală, iar ing. Marlen Trinca, prieten și frate de credință al dr. Iacob, a adus pe scenă poezie de introspecție și echilibru sufletesc.
Adriana Weimer, poetă apreciată, venită tocmai de la Lugoj, a oferit un moment de sensibilitate și eleganță literară, recitând versuri proprii, fără a eclipsa pe ceilalți, ci adăugând rafinament și lumină întregii seri.
Ion Dulugeac, scriitor și jurnalist, a oferit un moment de reflecție plin de farmec, împletind cu măiestrie umorul fin cu poezia. Prin observațiile sale vii și spiritul său ludic, a adus zâmbete și aplauze sincere, demonstrând că jurnalismul și literatura pot pulsa armonios din același condei.
George V. Precup, poet multipremiat, a impresionat printr-un recital de poezie de mare intensitate și sensibilitate, iar Ioan Gligor Stopița, poet, redactor-șef al revistei Rapsodia și mentor al tinerilor creatori, a recitat poezii de o simplitate cuceritoare, transmise cu sinceritate și emoție.
Luminița Nielsen, scriitoare stabilită la Viena, a prezentat volumul „Un vals și trei pași speranță”, o carte a redescoperirii speranței, iar sculptorul Daniel Bucur a oferit o incursiune vizuală în arta sa, unde materia devine emoție.
Sifora Sava, președinta Asociației „Hora” din Viena, a recitat două poezii proprii, pline de dor și iubire pentru țară.
Un moment aparte al serii a fost oferit de Colțișorul Doinelor Bănățene, prin Delia Maria Rădmăneștean, Adela Elena Rădmăneștean și Magdalena Stoi, care au adus cântec, poezie și port autentic bănățean, spre bucuria tuturor.
Totodată, Delia Rădmăneștean, de la Casa Doinelor, a recitat poezii în grai bănățean, păstrând farmecul viu al rostirii din Banat.
A fost amintit și Alexandru Găină, prezent cu câteva tablouri și cu propria carte de bucate – semn al diversității și al implicării tinerilor în viața culturală.
Corul Armonia, aparținând Parohiei Catolice Kagran și condus de prof. Mag. Bogdan Popescu, a adus echilibru și măreție momentelor serii, prin interpretări curate și pline de vibrație.
Evenimentul s-a încheiat cu un nou recital al violonistului Tudor Andrei și o doină interpretată de Adela Rădmăneștean, în aplauzele publicului.
Toți invitații – scriitori, poeți, artiști și colaboratori – au primit diplome de onoare și mici daruri simbolice, în semn de apreciere. Ioan Godja a mărturisit că pentru el, ca organizator, a fost o mare bucurie și o onoare să fie înconjurat de oameni dragi și prieteni adevărați. A subliniat emoția de a întâlni scriitori și artiști de excepție, pe care anterior îi cunoștea doar din lecturi, dar pe care acum i-a descoperit cu sufletul.
Mulțumirile se îndreaptă către toți cei care au fost alături de organizatori – colaboratori, parteneri, artiști invitați și, nu în ultimul rând, către publicul care, prin prezența și emoția sa, a transformat această seară într-o sărbătoare autentică a culturii românești.
Nelu Godja
RadioTV Unirea – Viena, 20 octombrie 2025






Foto: Adriana Weimer