Presa

Adunarea Generală a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

today14 July 2020 170

Background
share close

Adunarea Generală a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, sesiunea a II-a, a avut loc la Grădina de vară a Teatrului „Constantin Tănase” din București. Reunind ziariști și șefi de filiale din toată țara, manifestarea a reprezentat voința exprimată liber, prin vot deschis, a tuturor membrilor organizației, care i-au mandatat pe cei prezenți să le exprime votul la forul statutar al Uniunii.

Pe ordinea de zi a Adunării Generale a UZPR, sesiunea a II-a, s-au aflat mai multe puncte de cea mai mare importanță. În primul rând, s-a votat în unanimitate alegerea lui Doru Dinu Glăvan în funcția de președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, jurnaliștii prezenți considerând că este necesară continuitatea în activitatea fastă a UZPR din ultimii opt ani. „UZPR a avut realizări remarcabile în acești ultimi ani și de aceea considerăm că este oportun să continuăm în aceeași formulă”, a punctat George Coandă, senior al Ordinului Ziariștilor, președinte al Juriului de onoare, disciplină și arbitraj al UZPR. Votul reprezentanților jurnaliștilor din toată țara a a consfințit continuitatea și l-a confirmat pe Doru Dinu Glăvan președinte al UZPR.

Odată președintele ales prin vot deschis, au fost alese și celelalte organisme de conducere ale Uniunii – Consiliul Director, Comisia de atestare profesională, Comisia de cenzori. Rând pe rând, au fost prezentați membrii noului Consiliu Drector: Nicolae Băciuț, binecunoscută personalitate a presei ardelene și naționale, un reper deopotrivă pentru mass-media din România și pentru Uniunea Ziariștilor Profesioniști. Cu o vastă experiență și cu o neegalată dedicare acordată profesiei și organizației, Nicolae Băciuț a adus și va continua să aducă Uniunii greutatea unor acumulări valorice remarcabile; Mădălina Corina Diaconu, profesionist dedicat, reporter pur-sânge, a demonstrat o capacitate remarcabilă de a gestiona deopotrivă provocările meseriei pe care o face cu profesionalism, la cele mai înalte standarde, cu îndatoririle de secretar general

al UZPR, poziție în care a fost reconfirmată; Claudius Dociu, voce distinctă a tinerei generații de membri ai UZPR, care este nu doar un jurnalist în plină afirmare, ci și o forță a întăririi legăturilor dintre UZPR și entități culturale de primă mărime, precum și un conducător de agenție de presă aflată în linia întâi a informării profesioniste, corecte, a publicului; Daniela Gîfu, cercetător și specialist cu o vastă experiență de legătură cu presa scrisă, care aduce Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România pulsul creației, demonstrând că specializarea în domeniul informaticii poate lăsa loc, ba chiar se poate împleti într-un tablou distinct cu creația jurnalistică;

Iuliana Gorea Costin, membru marcant al UZPR, reprezentant de primă linie al legăturilor dintre UZPR și ziariștii din Republica Moldova, a susținut și în trecutul biografiei sale profesionale – și o va face și în continuare – pilonul continuității profundelor conexiuni dintre mass-media din România și presa de peste Prut; Roxana Istudor, jurnalist cu experiență de peste două decenii în presa scrisă, redactor șef al revistei „Balcanii și Europa”, care a participat direct la susținerea imaginii publice a UZPR, prin intermediul Departamentului Comunicare, precum și la elaborarea Revistei UZP, publicație care își consolidează renumele cu fiecare apariție; Miron Manega, voce puternică, distinctă, a mass-media din România, care aduce vibrație națională și

un aport cu totul remarcabil de dedicare în Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.

Susținător ardent al valorilor românești, Miron Manega a fost ales în conducerea UZPR pentru afinitatea profundă și cu presa, și cu valoarea ei socială; Răzvan Onesa, reputat om de televiziune, care s-a remarcat întotdeauna ca un redactor de top, de mare întindere, care aduce la vârful Uniunii Ziariștilor Profesioniști viziune și acțiune, o biografie profesională bogată și distinctă, precum și o abordare ultramodernă pe direcția evoluțiilor actuale din mass-media; Sorin Stanciu, care, cu vechea și bogata activitate în presa scrisă, este perceput ca un profesionist cu renume consolidat, care va da greutate profesională, un plus de calibru și o experiență valoroasă întregii activități a Uniunii; Gheorghe Văduva, reprezentant de frunte al presei militare, jurnalist dedicat, realizator binecunoscut al unor reportaje care au făcut istorie, perceput în interiorul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – și dincolo de ea – ca un etalon al profesiei și al breslei și care aduce conducerii UZPR o experiență vastă și fastă; Cornel

Cepariu, care este un om de presă cu o reputație consolidată de-a lungul unei cariere

prodigioase, a trecut de mult „granițele” presei băcăuane, remarcându-se ca un pilon solid al întregii activități a Uniunii, contribuind semnificativ la imaginea și reputația profesională înaltă a organizației noastre; Mihai Milca, jurnalist, profesor, specialist, demonstrează faptul că poate exista pe termen lung o osmoză perfectă între jurnalism și creație, precum și că profesionalismul poate fi „marca înregistrată” a oricărei biografii remarcabile; Mircea Pospai, remarcabil prin activitatea de excepție în slujba radioului, notabil prin aportul la promovarea UZPR, care aduce Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România anvergura unei personalități de excepție a mass-media și dedicarea pe direcția susținerii proiectelor organizației.

Componența celorlalte organisme de conducere a UZPR a rămas neschimbată, cu excepția trecerii la conducerea Comisiei de atestare profesională a binecunoscutului jurnalist Dan Constantin, odată cu numirea ca vicepreședinte a lui Sorin Stanciu, alături de Roxana Istudor.

Adunarea Generală a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România a aprobat în unanimitate ca filialele să țină alegeri pentru conducere la fiecare patru ani, continuarea eforturilor pentru legiferarea zilei de 28 iunie ca Zi a Ziaristului Român, inițierea unor site-uri de profil, sub egida UZPR, care să conecteze Uniunea cu presa din America latină și respectiv cu Orientul îndepărtat.

Adunarea Generală a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, statutară, derulată în numele jurnaliștilor care fac parte din cea mai mare organizație de breaslă din România, a aprobat în totalitate programul pentru viitorii patru ani al președintelui Doru Dinu Glăvan, care, alături de noua sa echipă, și-a propus și a prezentat colegilor din toată țara un program ambițios, care continuă realizări remarcabile și care a fost votat de reprezentanții tuturor membrilor UZPR din țară.

UZPR, Departamentul Comunicare

Written by: Echipa RadioTV Unirea

Rate it

Previous post

Presa

Un Ambasador al Păcii în România: Lucreţia Berzintu

În urmă cu peste 20 de ani, în Haifa, Israel, Prof. Ada Aharoni a pus bazele unei organizații internaționale care să promoveze pacea prin intermediul culturii și literaturii – IFLAC, adică Forumul Internațional pentru Literatură și o Cultură a Păcii. Pe data de 14 iunie a.c. jurnalista şi scriitoarea româncă Lucreţia Berzintu a primit recunoaşterea internaţională de Ambasador IFLAC al Păcii din partea conducerii IFLAC. Doamna Lucreţia Berzintu a desfăşurat […]

today25 June 2020 50


Similar posts

Presa

Războiul Hamas, interviu cu prof. Ada Aharoni

Războiul Hamas - Israel, din 7 octombrie 2023 până în 10 ianuarie 2024   Interviu al jurnalistei Lucretia Berzintu cu prof. Ada Aharoni, fondatoare și președinte mondial al Forumului Internațional pentru Literatură și Cultură pentru Pace (IFLAC)   Hamas este o organizație teroristă islamistă palestiniană. Scopul său declarat este distrugerea […]

today26 January 2024 13

0%