Presa

Un Ambasador al Păcii în România: Lucreţia Berzintu

today25 June 2020 50

Background
share close

În urmă cu peste 20 de ani, în Haifa, Israel, Prof. Ada Aharoni a pus bazele unei organizații internaționale care să promoveze pacea prin intermediul culturii și literaturii – IFLAC, adică Forumul Internațional pentru Literatură și o Cultură a Păcii.

Pe data de 14 iunie a.c. jurnalista şi scriitoarea româncă Lucreţia Berzintu a primit recunoaşterea internaţională de Ambasador IFLAC al Păcii din partea conducerii IFLAC. Doamna Lucreţia Berzintu a desfăşurat de-a lungul a 3 decenii numeroase activităţi culturale prin care a promovat principiile păcii şi toleranţei, dialogului intercultural, în armonie cu conţinutul Cartei IFLAC.

Această apreciere subliniază şi evidenţiază munca şi eforturile, dedicarea dânsei acestui ideal atât de nobil, care este pacea şi înţelegerea între oameni, şi este o mândrie şi pentru imaginea ţării noastre pe plan internaţional.

IFLAC reunește intelectuali din toată lumea în viziunea comună pentru o lume paşnică şi echitabilă,în care inițiativele culturale, artistice și educaționale constituie un element cheie în promovarea dialogului pentru pace şi cooperare internaţională. Înspre aceste scopuri, IFLAC a organizat

”Conferinţe Internaţionale asupra Rezoluţiei Conflictului prin Cultură şi Literatură”, în Shavei Zion, Galileea, Israel (1999) , în Sydney, Australia (2001), la Londra, Anglia (2002), la Bursa, Turcia,(2003), în Los Angeles, S.U.A. (2005), în Tel Aviv, Israel (2007), în Ierusalim, Israel (2009) şi Netanya, Israel (2012).

”Sunt foarte mişcată şi onorată să primesc această distincţie. A fost ceva neaşteptat, şi am să continui chiar cu mai mult elan să promovez valorile Păcii prin intermediul culturii şi literaturii” a declarat doamna Lucreţia Berzintu.

Pacea este o femeie şi o mamă (poezie de Ada Aharoni)(traducere: M. I. Tatomir)

Cum ştii că pacea este o femeie?

Ştiu, pentru că am întâlnit-o ieri

Pe calea mea şerpuită în călătoria în jurul lumii.

Ea avea o faţă atât de tristă ca şi prima floare aurie

Ofilită înainte să înflorească.

Eu am întrebat-o de ce era atât de tristă?

Ea mi-a spus că bebeluşul ei a fost ucis la Auschwitz,

Fiica ei în Hiroshima, şi fii ei în Vietnam, Irlanda, Israel, Liban,

Bosnia, Rwanda si Cecenia.

Şi tot restul copiilor ei, ea a spus,

Sunt pe lista neagră nucleară a morţii,

Tot restul, doar dacă nu,

Întreaga lume înţelege că pacea este o femeie.

O mie de lumânări s-au aprins apoi

În ochii ei înstelaţi, şi am văzut

Pacea este cu adevărat o femeie adevărată,

Pacea este o mamă.

Corespondent: Ion-Marius Tatomir

Written by: Echipa RadioTV Unirea

Rate it

Previous post

Presa

PE DRUMUL MEMORANDIȘTILOR TRANSILVĂNENI DE LA 1892

Pe o vreme mohorâtă, la 25 mai 2017, am hotărât să plecăm de la Alba Iulia și să urmăm calea memorandiștilor transilvăneni din 16-28 mai 1892. Atunci, toată ,,Deputațiunea romănilor transilvăneni” (circa 300 de delegați) a mers la Viena, la Curtea imperială, cu scopul de a înainta memorandumul (care însemna o petiție semnată de liderii românilor din Transilvania) împăratului austro-ungar Franz Joseph. Memorandumul prezenta consecinţele instaurării dualismului austro-ungar şi cuprindea […]

today4 June 2020 28


Similar posts

Presa

Războiul Hamas, interviu cu prof. Ada Aharoni

Războiul Hamas - Israel, din 7 octombrie 2023 până în 10 ianuarie 2024   Interviu al jurnalistei Lucretia Berzintu cu prof. Ada Aharoni, fondatoare și președinte mondial al Forumului Internațional pentru Literatură și Cultură pentru Pace (IFLAC)   Hamas este o organizație teroristă islamistă palestiniană. Scopul său declarat este distrugerea […]

today26 January 2024 12

0%