Mihai Viteazul, domn al Munteniei, Ardealului şi a toată Ţara Moldovei a deschis în istoria poporului român o nouă epocă.
A venit la tronul Ţării Româneşti într-un moment de cumpănă, într-o conjunctură internaţională complexă, când presiuni externe şi dificultăţi politice şi economice interne, puneau sub semnul întrebării durabilitatea statului român.
Mihai Viteazul s-a dovedit a fi un bun organizator şi un mare comandant militar, parcurgând între 1588-1593 întreaga ierarhie administrativ-politică a Tării Românesti.
Domnia sa (1593-1601), cunoaşte două perioade distincte, dar strâns legate între ele: lupta de eliberare de sub dominaţia otomană (1594-1598), respectiv unirea politică a celor trei ţări române (1599-1601) .
Întru realizarea primului obiectiv Mihai-Viteazul a întreprins o serie de acţiuni: a făcut însemnate comenzi de armament în Transilvania, a refăcut atelierele de tunuri şi pulberăriile de la Tîrgovişte, a crescut dotarea artileristică, a dotat infanteria cu arme de foc portabile, a restructurat instituţiile tradiţionale în consens cu obiectivele politice şi cerinţele militare ale epocii, în fruntea unităţilor sale armate a numit oameni apropiaţi, persoane de nădejde, buni profesionişti, potriviţi locului şi momentului şi, nu în ultimul rînd, a ştiut să-şi apropie masele largi populare, fără al căror aport nu şi-ar fi putut atinge obiectivele sale, cărora le-a dedicat totul, inclusiv viaţa.
A dus o serie de bătalii grele precum cele de la Călugăreni, Hîrşova, Brăila, Putineiu etc.
După mai multe încercări de înlaturare a suzeranităţii otomane, Mihai-Viteazul a înţeles că acest lucru este posibil numai prin unirea eforturilor celer trei ţări româneşti.
Colaborarea însa s-a destrămat atât în urma instaurării în Moldova a domnului Ieremia Movilă, cât şi în Transilvania a cardinalului Andrei Bathory.
Aceştia încheind pace cu Imperiul Otoman, i-au cerut lui Mihai să plece de la tronul ţării.
Răspunsul lui Mihai a fost pe măsură: ”până ce nu-mi vor arunca pământ peste ochi, nu voi înceta să lupt cu turcii”.
În scurta vreme, Mihai a hotărât o campanie peste munţi, a cărei scop era cucerirea Transilvaniei.
Bătălia decisiva cu principele Andrei Bathory al Ardealului a avut loc la 18-28 octombrie 1599, iar victoria i-a revenit lui Mihai Viteazul.
La 1 noiembrie 1599 Mihai îşi face intrarea în Alba Iulia, iar la 10 mai a cucerit Bacăul, urmat la 16 mai 1600 de cetatea Suceava, care a fost luată fără luptă, apărătorii cetăţii predându-se.
Astfel la 27 mai 1600 Mihai Viteazul s-a intitulat într-un hristov, “Domn al Ţării Româneşti, Ardealului şi Moldovei”.
După unificarea sub sceptrul sau a Tarilor Române, M. Viteazul nu a reusit sa stea la cârma acestora decât câteva luni.
La începutul lui septembrie 1600 stările privilegiate din Transilvania se răscoală împotriva Domniei sale.
În ajutorul lor a venit oastea Imperială şi în urma bataliei de la 18 septembrie de la Miraslău, Mihai pierde Ardealul.
În acelaşi timp, Movileştii recapătă Moldova.
În zorii zilei de 8 august 1601 Mihai Viteazul este asasinat mişeleşte din ordinul generalului habsburg Gheorghe Basta.
Faptele marelui domnitor s-au impus ca simbol al luptei pentru unitate nationala ale poporului nostru şi au implinit pentru intaia data in istorie aspiraţia sa fundamentală de unire.
“De la 1600 nici un român n-a mai putut gîndi unirea fără uriaşa lui personalitate, fără paloşul sau securea lui ridicată spre cerul dreptăţii, fără chipul lui de curată si desăvîrşită poezie tragică.” (N.Iorga).
In punctul cel mai inalt al destinului sau, Mihai Viteazul se intitula intr-un hristov emis la 27 mai, “Domn al Tarii Romanesti, Ardealului si Moldovei” si isi confectiona bine cunoscuta pecete, pe care figurau cele 3 tari române surori.
Sura: Agenția BucPress
