Arta ca terapie – Paraschiva Grim

Am descoperit în orașul Turda o familie deosebită pentru că au trecut cu demnitate prin încercările vieții. De origine maghiari dar cu descendență germană și austriacă, familia Grimm Zoltan și Paraschiva m-a primit cu bucurie într-un mic apartament. Ceea ce m-a impresionat este faptul că toată această locuință este tapetată cu broderii realizate cu mâna, de fapt sunt tablouri de diferite dimensiuni, iar în loc de culoare, autoarea, doamna Paraschiva Grim a folosit ața colorată și în loc de pensule, acul. Aflând de tragismul vieții sale am dorit să îi iau un scurt interviu doamnei Grim, pentru care această formă de exprimare artistică a devenit terapie.

Cristina Oprea.: De câți ani faceți acest gen de creație plastică?

Paraschiva Grim: De 34 de ani. Atunci am început. De 34 ani m-am îmbolnăvit și am așteptat un miracol. Am fost foarte bolnavă, după ce am născut al patrulea copil m-am îmbolnăvit.

C.O.: Cum ați descoperit tehnica aceasta?

P.G: La școală nu mi-a plăcut niciodată să cos. Am așteptat un miracol, am așteptat puternic, am zis că nu se poate, că mie îmi place frumosul, că sunt un om bun și chiar eu să fiu așa bolnavă, așa distrusă. Vă dați seama patru copii, soțul meu tot bolnav, dar el a fost mamă, tată și nimeni, absolut nimeni nu a făcut nimic pentru noi.

C.O.: Și cine ați dori să vă ajute?

P.G: Nu ajutor, măcar o vorbă bună. Cu zâmbetul pe buze, zâmbet care nu a părăsit-o pe totată durata discuției, doamna Grim a făcut un mare efort să se ridice în picioare ca să mă primească și ca să imi arate tablourile.

C.O.: Cum se numește această tehnică?

P.G: Această tehnică se numește simart. Eu așteptând…. miracolul a și venit înainte de Crăciun. Fetița mea cea mică s-a dus la școală, trebuia să facă un lucru de mână, a făcut frumos. Un copil care știe că a făcut un lucru frumos și ia o notă mică, a început să plângă. I-am spus ,,hai dragul mamei că eu te ajut”. Și am început să cos. Dar în clipa respective, eu am simțit așa, și în inimă dar și fizic că așta e ceva incredibil. M-am gândit….era vorba de o floare și eu am făcut o floare. Dar vă spun că în clipa aceea am simțit că se întâmplă ceva în organism. Am avut ac, dar nu am avut fire, am luat fire de unde am apucat și am făcut acel lucru. Când a dus fetița la școală i-a spus doamna profesoară ,,cine a făcut asta?”. Imediat s-a dus în cancelarie și a arătat. Domnul Zoltan Grimm este și domnia sa prezent și din când în când ne întrerupe discuția ca să aducă fie completări, fie să facă traducere din limba maghiară în română. Așa cum i-a fost alături o viață, o sprijină și în acest dialog.

Zoltan Grim : Ce vedeți aici la noi în casă, acum, aici sunt vreo 250 de tablouri. A lucrat în viața ei cam o mie de tablouri. Ca un măr tăiat în patru, câte sunt aici tot atâtea sunt în Spania, tot atâtea sunt în America, tot atâtea sunt prin toate părțile, la medici…Întrebarea este ce facem cu toată frumusețea astea?

C.O. Cum începeți compoziția? Din centru, dintr-un colț?

P. G.: Mie nu îmi trebuie nimic decât numai un ac, o bucată de pânză și iau acul și pun ață verde, că e simbolul speranței și încep. Nu știu ce fac. Bine la portrete, acolo, fac gura pe urmă ochii. Criticii au zis ,,uite ochi de copil”.

C,O,; Și cât lucrați? Ați spus că lucrați cam șase luni și chiar un an.

P.G: Și mai puțin…

Z.G: Ce are în cap aia înfăptuiește. Nu se uită după nimic, nu desenează. Ața și acul….de la un tablou de 10/10 cm până la un tablou de un metru și ceva.

C.O.: Și copiii v-au moștenit?

D G: Am un nepoțel în Barcelona, la patru ani așa picta…de învățătoarea a cerut detalii despre părinți. A venit la școală la cererea învățătoarei, unul din cei mai mari pictori și venit direct la copil, fără să știe. Nici acum nu se lasă, acum e fotbalist la Barcelona. Vorbind cu drag despre nepoți și copiii, soții Grim mi-au arătat diferite fotografii din Spania și din America, din locurile unde sunt stabiliti copiii. Îmi spuneau cu mândrie că toți copiii sunt talentați și buni. Mâhnit totuși de situația lor, domnul Grim îmi mărturisea că se luptă cu toate greutățile, cu toate problemele posibile. Și dânsul a fost paralizat pe jumătate, a învățat să meargă și acum merge zilnic la piață, cu greutate, după cumpărături. Doamna Grim a spus că a slăbit douăsprezece kilograme și doctorul care a operat-o i-a spus că înaintea lui e Dumnezeu și apoi el.

C.O. Ați avut expoziții?

P.G: Am avut expoziție la Cluj. Expoziția mea mergea și toți doctorii au fost. În acel timp i se descoperise un cancer și fusese operată. Dl Grim completează că a avut expoziții în lume. Și acum doamna Grim lucrează, dar mai mult acuarelă pentru că este foarte slăbită.

Z.G: Merge pe două căi, asta ce vedeți pictura și cusutul și … poeziile, în paralel. Cu grijă și gesturi delicate domnul îmi arată cartea de poezii a soției.

C.O.: Scrieți și poezie? La această întrebare doamna Grim a înflorit povestind că îi sunt dragi.

P.G.: Prima data am început să scriu în română fiindcă e mai frumos, mai după sufletul meu. Singurul regret al doamnei este că nu are studii mai multe. Ne întrerupe domnul Grim care spune cu mândrie despre soție ,,este unicat pe glob, ceea ce face e unicat”. O mare dovadă de dragoste după atâția ani de căsnicie. Am discutat cu dl Grim despre domnia sa. Născut în Cluj-Napoca în 1941, de-a lungul timpului a fost angajat în mai multe meserii și chiar a ajuns la Conservatorul ,,Gheorghe Dima” pentru vocea sa de tenor liric. Poveștile despre artă și despre terapia prin intermediul ei au durat timp de câteva zeci de minute. V-am redat cu drag această discuție. Deși este dureros când vezi că cei doi soți se zbat cu bolile, dar sunt de admirat că prin intermediul artei, al acuarelei și al versului iși bucură bătrânețea. Doamna Paraschiva Grim este un model pentru dorința sa de a lupta cu boala nemiloasă. Arta se transformă în terapie atunci când Dumnezeu așează harul în sufletul omului.