În contextul alegerilor pentru Președintele României și a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților ce vor avea loc în perioada noiembrie – decembrie 2024, vă transmitem, mai jos, o serie de informații utile cu privire la acest proces.
Calendarul desfășurării alegerilor:
Alegeri prezidențiale – Turul I:
Vineri, 22 noiembrie 2024, 12:00 – 21:00.
Sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 07:00 – 21:00.
Duminică, 24 noiembrie 2024, 07:00 – 21:00, se poate prelungi votarea după ora 21, dar nu mai târziu de 23:59, dacă la sediul secției de votare se mai află alegători care așteaptă să voteze.
Alegeri parlamentare:
Sâmbătă, 30 noiembrie 2024, 07:00 – 21:00, se poate prelungi votarea după ora 21, dar nu mai târziu de 23:59, dacă la sediul secției de votare se mai află alegători care așteaptă să voteze.
Duminică, 1 decembrie 2024, 07:00 – 21:00, se poate prelungi votarea după ora 21, dar nu mai târziu de 23:59, dacă la sediul secției de votare se mai află alegători care așteaptă să voteze.
Alegeri prezidențiale – Turul II (dacă va fi necesar):
Vineri, 06 decembrie 2024, 12:00 – 21:00.
Sâmbătă, 07 decembrie 2024, 07:00 – 21:00.
Duminică, 08 decembrie 2024, 07:00 – 21:00, se poate prelungi votarea după ora 21, dar nu mai târziu de 23:59, dacă la sediul secției de votare se mai află alegători care așteaptă să voteze.
Lista secțiilor de votare organizate în Republica Austria:
Secția nr. 16 – Viena 1/Ambasadă – Prinz Eugen Strasse 60, 1040, Viena
Secția nr. 17 – Viena 2/Ambasadă – Prinz Eugen Strasse 60, 1040, Viena
Secția nr. 18 – Viena 3/Consulat – Theresianumgasse 25, 1040, Viena
Secția nr. 19 – Viena 4/ICR – Argentinierstrasse 39, 1040, Viena
Secția nr. 20 – Viena 5/ICR – Argentinierstrasse 39, 1040, Viena
Secția nr. 21 – Viena 6/Gasometer – Gasometer Spielraum – Guglgasse 8/Gasometer B, 1100, Viena
Secția nr. 25 – Sankt Pölten – Haus 17A, E01, Landhausplatz 1, 3100, Sankt Pölten
Secția nr. 26 – Salzburg 1/Consulat General – Rudolfskai 50, 5020 Salzburg
Secția nr. 27 – Salzburg 2/Consulat General – Rudolfskai 50, 5020 Salzburg
Secția nr. 28 – Bregenz/Grand Hotel – Platz der Wiener Symphoniker 2, 6900 Bregenz
Secția nr. 29 – Innsbruck/Hotel Congress – Rennweg 12a, 6020 Innsbruck
Secția nr. 30 – Klagenfurt/ SW Umwelttechnik AG – Bahnstraße 89, 9020 Klagenfurt
Secția nr. 31 – Linz 1/ Bischöfliches Priesterseminar der Diözese Linz – Harrachstraße 7, 4020 Linz
Secția nr. 32 – Linz 2/ Bischöfliches Priesterseminar der Diözese Linz – Harrachstraße 7, 4020 Linz
Documentele necesare pentru exercitarea dreptului de vot:
La alegerile pentru Președintele României, cetățenii români pot vota la oricare dintre secțiile de votare organizate în Austria în baza unui act de identitate valabil emis de autoritățile române (pașaport, carte de identitate sau buletin de identitate).
La alegerile pentru Senat și Camera Deputaților, cetățenii români pot vota la oricare dintre secțiile de votare organizate în Austria în baza unui act de identitate valabil emis de autoritățile române (pașaport, carte de identitate sau buletin de identitate), împreună cu un document valabil care atestă reședința în străinătate.
Lista completă a documentelor care atestă reședința în străinătate este cuprinsă în Ordinul ministrului afacerilor externe nr. 373/28.02.2024 publicat în Monitorul Oficial nr. 187/2024 (https://www.mae.ro/…/2024.03.07_omae_373-2024_mof_al_ro… )
Potrivit listei aprobate, documentele acceptate pentru cetățenii români rezidenți în Austria sunt:
Dovadă de înscriere sau înregistrare (Bestätigung der Meldung sau Meldezettel)
Adeverință de înregistrare pentru cetățenii SEE și ai Confederației Elvețiene
(Anmeldebescheinigung für EWR Bürgern-innen und Schweizer Bürger-innen)
Certificat privind libera circulație în UE (EU Freizügigkeitsbestätigung)
Titlu de ședere sau dovadă de stabilire (Aufenthaltstitel)
Document de identitate cu fotografie pentru cetățenii europeni (EU — Lichtbildausweis)
Adeverință de lungă ședere (Bescheinigung des Daueraufenthalts)
De asemenea, următoarele documente/dovezi atestă reședința în străinătate:
Pentru cetățenii români care dețin și cetățenia statului de reședință, documentele de identitate eliberate de autoritățile locale ale statului de reședință (carte de identitate, pașaport, certificat de naturalizare/cetățenie etc.) reprezintă dovada de reședință în statul respectiv.
Documentele speciale emise cetățenilor români angajați ai misiunilor diplomatice/oficiilor consulare și ai organizațiilor internaționale cu sediul în străinătate, precum și cele emise membrilor de familie ai acestora reprezintă dovada de reședință în statul respectiv.
Lista avizată de serviciul personal al Ministerului Apărării Naționale/Ministerului Afacerilor Interne care să ateste calitatea de militar în misiune reprezintă dovada de reședință în statul respectiv.
Pentru cetățenii români care se află în străinătate pentru a urma un tratament medical de mai mult de 90 de zile, documentele emise ori avizate de o autoritate medicală, pe plan local, reprezintă dovada de reședință în statul respectiv.
Pentru cetățenii români cu reședința pe teritoriile altor entități nerecunoscute ca state, documentele deținute pe plan local reprezintă dovada de reședință în statul respectiv.
Pentru cetățenii români care se află în străinătate pentru a urma unul sau mai multe programe de studii, documentele emise ori avizate de o instituție de învățământ ori formare profesională, pe plan local, ori de autoritățile statelor acestor entități reprezintă dovada de reședință în statul respectiv.
IMPORTANT!
Pe perioada desfășurării procesului electoral în străinătate, localurile secțiilor de votare vor fi monitorizate video, în conformitate cu prevederile art. 441 alin. (3) din Legea nr. 370/2004, pentru alegerea Președintelui României, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Este interzisă fotografierea sau filmarea prin orice mijloc a buletinului de vot!
Modalitatea de exercitare a dreptului de vot în ziua votului:
Alegătorii prezintă actele de identitate operatorilor de calculator, care preiau și introduc datele personale ale alegătorilor pe tableta SIMPV;
SIMPV generează informații privind dreptul de vot al alegătorului;
În baza rezultatelor generate de SIMPV, alegătorul care votează în străinătate semnează pe tabletă și primește buletinul de vot și ștampila cu mențiunea „VOTAT”;
Alegătorii votează separat în cabine, aplicând ștampila cu mențiunea „VOTAT” pe buletinul de vot, înăuntrul patrulaterului care cuprinde numele candidatului/partidului politic pentru care optează.
După ce a votat, alegătorul are obligația de a introduce buletinul de vot în urnă și de a preda ștampila cu mențiunea „VOTAT” operatorului de calculator/membrului biroului electoral al secției de votare, urmând ca alegătorului să i se returneze actul de identitate.
Vă mulțumim pentru cooperare și vă stăm la dispoziție pentru eventuale întrebări și observații!