Cel mai important sculptor al românilor, Constantin Brâncuși a văzut lumina zilei în satul Hobița, din județul Gorj, la data de 19 februarie 1876, fiind cel de-al 6-lea copil al lui Radu Nicolae Brâncuși (1833-1885) și al Mariei Brâncuși (1851-1919). El a aparținut curentului artistic modernism, de la începutul secolului XX, mișcare artistică situată între naturalism și cubism.
Rămas orfan de tată la vârtsa de 9 ani, copilăria lui a fost marcată de mai multe plecări de acasă, muncind ca ucenic prin diverse prăvălii. Constantin Brâncuși începe școala primară la Peștișani și, după ce urmează Școala de Arte și Meserii din Craiova, între anii 1894 și 1898, pleacă la București unde este absolvent, în anul 1902, al Școlii de bellearte. Constantin Brâncuși realizează primele sale lucrări încă în anii studenției: Bustul lui Vitellius, în 1898 (lucrare cu care obține o mențiune onorabilă), Cap al lui Laocoon, în 1900 (pentru care obține o medalie de bronz), lucrarea Studiu, în 1901 (cu care câștigă o medalie de argint). Între anii 1900-1902 realizează, cu ajutorul doctorului Dimitrie Gerota, lucrarea Ecorșeu – un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, pentru care i se acordă o nouă medalie de bronz. Singurul monument public realizat de Brâncuși este bustul generalului medic Carol Davila, din 1903, care se află și astăzi instalat la Spitalul Militar din București. Supărat pe incapacitatea membrilor unui consiliu de evaluare de a-i recunoaște talentul și valoarea artistică, Constantin Brâncuși pleacă în anul 1903 din București spre Paris, trecând mai întâi prin satul său natal Hobița, unde își ia luat rămas bun de la mama sa. Apoi își continuă drumul, oprindu-se în Viena, pentru o perioadă mai lungă, timp în care lucrează la un atelier ca decorator de mobilier. În Viena vizitează muzee cu opere de artă, inaccesibile în România. Aici cunoaște sculpturile egiptene, care îi vor influența opera de mai târziu. Din Viena pleacă, în anul 1904, la München, iar, după șase luni, pleacă pe jos, prin Bavaria și Elveția, până în Franța, unde se stabilește definitiv. În cei 53 de ani trăiți la Paris, Constantin Brâncuși realizează capodoperele sale, recunoscute pe plan mondial: Domnișoara Pogany, Păsări Măiestre, Muza adormită, Fântâna lui Narcis, două Cariatide, Fiul risipitor, ciclul Pasărea în văzduh, ciclul Ovoidului, ansamblul monumental Coloana (recunoștinței) fără sfârșit, Masa tăcerii și Poarta sărutului.
În ziua de 15 iunie 1952, Constantin Brâncuși primește și cetățenia franceză, iar după 5 ani, în martie 1957, Brâncuși îl cheamă pe arhiepiscopul Teofil, de la Biserica ortodoxă, se spovedește, se împărtășește, apoi îi mărturisește preotului: ”mor cu inima tristă pentru că nu mă pot întoarce în țara mea”. În ziua de 16 martie 1957, Constantin Brâncuși se stinge din viață, la vârsta de 81 de ani, iar după 3 zile este înmormântat la cimitirul Montparnasse din Paris. Conducerea comunistă de atunci a României a refuzat să primească moștenirea lăsată de marele artist român, considerându-l pe genialul sculptor drept un reprezentant al burgheziei, iar atelierul lui Constantin Brâncuși, din Paris, a revenit statului francez.[
Constantin Brâncuși a fost „descoperit” în România, ca geniu național, abia în anul 1964, iar ansamblul monumental Coloana (infinitului) fără sfârșit, Masa tăcerii și Poarta sărutului a putut fi amenajat la Târgu Jiu. Constantin Brâncuși a fost ales post-mortem membru al Academiei Române.
Agnes-Maria ORBAN, Redactor la VOCEA TA
