Presa

Vasile Alecsandri – Bardul de la Mirceşti

today27 July 2015 57

Background
share close

Preambul:  

Doresc să prezint cititorilor noştri, la rubrica Celebrităţi din România, comentarii despre viaţa şi activitatea de creaţie a unor personalităţi (uitate, uneori, pe nedrept), care s-au remarcat prin geniul şi prin talentul lor, lăsând posterităţii adevărate capodopere artistice – în domeniile artelor plastice, cercetării ştiinţifice, literaturii, muzicii –, pentru ca noi, cei de azi, şi generaţiile viitoare, să ne putem pleca fruntea, cu recunoştinţă, în faţa memoriei lor şi să le cinstim la adevărata lor valoare.  (ORBAN Agnes Maria)  

Vasile Alecsandri – Bardul de la Mirceşti  

Vasile Alecsandri s-a născut în ziua de 21 iulie 1821, într-o familie de boieri din zona Bacăului, Moldova şi s-a stins din viaţă în ziua de 22 august 1890, după o lungă suferinţă, la conacul său de la Mirceşti, România. El a fost un poet genial, dramaturg, folclorist, creator al teatrului românesc și al literaturii dramatice în România, politician şi diplomat român, membru fondator al Academiei Române. În 1854 a apărut, sub conducerea sa, revista România literară, iar în anul 1881 a primit Premiul Academiei pentru Literatură.

Vasile Alecsandri a jucat un rol esenţial pe scena cultural-politică românească a celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea, fiind membru onorific al societăţii Junimea şi Ministru de Externe, între anii 1859-1860. El este autorul celebrului ciclu de comedii Chirița în Iași sau două fete ș-o neneacă (1850), Chirița în provincie (1855), Chirița în voiagiu (1865), Chirița în balon (1875) şi al mai multor volume de poezii, printre care cunoscutele “Pasteluri”. A scris, de asemenea, proză, articole în periodicele vremii şi piese de teatru. Genialitatea lui Vasile Alecsandri i-a fost recunoscută chiar din timpul vieţii, bucurându-se de o admiraţie şi de o popularitate neegalate până atunci. Operei sale au avut un succes incontestabil, fiind traduse în mai multe limbi. Piesele sale de teatru au fost jucate pe scenele din ţară şi din străinătate. Vasile Alecsandri a fost membru al Societăţii Academice Române şi a primit numeroase distincţii şi onoruri, a fost omagiat şi aplaudat. În anul 1870, însuşi tânărul poet Mihai Eminescu a omagiat creaţia literară a lui Vasile Alecsandri, închinându-i următoarele versuri memorabile în poezia “Epigonii”:

“Ş-acel rege-al poeziei, vecinic tânăr şi ferice,  Ce din frunze îţi doineşte, ce cu fluierul îţi zice,  Ce cu basmul povesteşte – veselul Alecsandri,  Ce-nşirând mărgăritare pe a stelei blondă rază,  Acum secolii străbate, o minune luminoasă,  Acum râde printre lacrimi când o cântă pe Dridri.

 Sau visând o umbră dulce cu de-argint aripe albe,  Cu doi ochi ca două basme mistice, adânce, dalbe,  Cu zâmbirea de vergină, cu glas blând, duios, încet,  El îi pune pe-a ei frunte mândru diadem de stele,  O aşează-n tron de aur, să domnească lumi rebele,  Şi iubind-o fără margini, scrie: visul de poet.“

Într-un discurs rostit la Academia Română în anul 1881, Alexandru Odobescu îl considera pe Alecsandri cel mai mare poet al românilor. După ce i-a fost decernat marele premiu al latinităţii la Montpellier, în Franţa – distincţie care l-a făcut să devină eroul naţiunii, în 1878 –, autorităţile au hotărât ca o stradă din Iaşi să-i poarte numele. Era, într-adevăr, o recunoaştere fără precedent, fiind primul premiu internaţional din istoria literaturii române. Alecsandri a devenit bardul de la Mirceşti.

În ziua de 21 iulie 2014, Google şi-a modificat logo-ul de pe pagina de start a google.ro, pentru a aniversa împlinirea a 193 de ani de la naşterea lui Vasile Alecsandri, poet şi  om politic, personalitate marcantă a României secolului al XIX-lea.

Logo-ul dedicat lui Vasile Alecsandri a fost realizat de artistul Roman Tolici.

ORBAN Agnes Maria

Statuia lui Vasile Alecsandri din faţa Teatrului Naţional din Iaşi.
Casa Vasile Alecsandri – o realitate tristă a României de azi

Written by: Echipa RadioTV Unirea

Rate it

Previous post

Presa

Întâlnire de lucru la Ambasada României din Viena

Domnul Dr. Angel TÎLVĂR – Ministrul delegat (din 15 decembrie 2014) pentru relaţiile cu românii de peste hotare – s-a întâlnit joi, 16 iulie 2015, la Ambasada României din Viena cu un grup de români, pentru a afla ce probleme îi preocupă pe cei care au plecat din ţara natală pentru un trai mai bun şi o viaţă civilizată, stabilindu-se aici, în Austria. Domnul Dr. Angel TÎLVĂR – Ministrul delegat […]

today21 July 2015 118


Similar posts

Presa

Războiul Hamas, interviu cu prof. Ada Aharoni

Războiul Hamas - Israel, din 7 octombrie 2023 până în 10 ianuarie 2024   Interviu al jurnalistei Lucretia Berzintu cu prof. Ada Aharoni, fondatoare și președinte mondial al Forumului Internațional pentru Literatură și Cultură pentru Pace (IFLAC)   Hamas este o organizație teroristă islamistă palestiniană. Scopul său declarat este distrugerea […]

today26 January 2024 17

0%