Presa

TRIANON-100, un alt puct de vedere

today4 June 2020 7

Background
share close

După terminarea primului război mondial s-au semnat tratatele de pace de la Paris între Antanta și Puterile Centrale.

Actul Marii Uniri a românilor, a fost recunoscut de Conferinţa de Pace de la Paris, fiind parafat prin Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920.

Una dintre cele mai discutate probleme a fost cea a încheierii tratatului cu Ungaria. După instaurarea Republicii Ungare a Sfaturilor(de factură bolșevică), noile autorități, în pofida armistițiului de la Belgrad, au întărit armata, au decretat mobilizarea și au atacat în două rânduri România.

Ar trebui spus aici, că o mare parte de vină în declanşarea conflictului româno-ungar, o poartă ca de cele mai multe ori în istorie Marile Puteri, mai precis, Consiliul Miniştrilor de Externe.

Mai întâi, fiindcă ţara noastră nu a fost invitată la negocierea armistiţiului de la Belgrad, unde s-a hotărât linia de demarcaţie dintre România şi Ungaria.

Iar în al doilea rând, pentru că această linie de demarcaţie, a fost o adevărată sursă de conflict şi tensiune.

 

Ea a alimentat speranţele revizioniştilor maghiari, în vederea menţinerii unei părţi cât mai mari din teritoriile încorporate în trecut de Ungaria.

Guvernul de la Budapesta nu recunoștea actul unirii Transilvaniei cu România. Trupele bolșevice au atacat la 16 aprilie 1919 armata română, aflată în zona Munților Apuseni. Atacul a fost respins, iar la 1 mai armata noastră s-a oprit la granița prevăzută în Convenția cu Antanta din august 1916.

La 20 iulie 1919 guvernul de la Budapesta a atacat din nou. De această dată riposta a fost și mai energică, încheindu-se cu ocuparea Budapestei pe 4 august 1919, în urma căreia guvernul comunist a fost înlăturat.

După înfrângerea bolșevicilor, armata română s-a implicat fără rezerve în efortul de redresare a vieții economice din Ungaria. Chiar și autoritățile maghiare au relevat acest lucru.

Tratatul de pace de la Trianon prevedea la articolul 45: Ungaria renunţă, în ceea ce o priveşte, în favoarea României, la toate drepturile şi titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii austro-ungare situate dincolo de fruntariile Ungariei.

Pe 17 august 1920, Adunarea Deputaților și apoi pe 26 august același an, Senatul, au ratificat Tratatul de la Trianon, prin care se recunoștea unirea Transilvaniei cu România.

Negocierile de pace cu Ungaria, nu au fost deloc simple. Ele au pus la încercare, de multe ori, răbdarea celor prezenţi în capitala Franţei. Delegaţia ungară a înaintat mai multe memorii conducerii Conferinţei, oamenilor politici din ţările aliate.

Ca urmare, „Contele negru”, Albert Apponyi (cum i s-a spus în epocă), invocând în mod eronat chipurile „un mileniu de stăpânire” a Ungariei asupra unor teritorii nemaghiare, s-a străduit până în ultima clipă să convingă pe delegaţii prezenţi la Paris, că s-ar face o mare nedreptate ţării sale, prin revenirea în graniţele ei strict naţionale.

I-a răspuns în spiritul dreptului naţiunilor, preşedintele Conferinţei de Pace, Alexandre Millerand (atunci şi preşedinte al Franţei), cu un cuvânt elocvent: „O stare de lucruri chiar milenară nu are temei să dăinuiască când s-a constatat că e contrară dreptăţii. […] După matură chibzuinţă, Puterile Aliate şi Asociate au decis să nu modifice pe nici un punct, clauzele teritoriale conţinute în condiţiile de pace,…”.

Delegaţia maghiară, prezentă la Conferinţa de Pace, a fost extrem de numeroasă.

Pentru susţinerea cauzei lor, la Paris s-au deplasat 7 comisari generali, 6 comisari simpli, 38 de experţi (cei mai mulţi specialişti în problema românească), 6 consilieri politici, 14 secretari, 1 secretar general şi 2 secretari ajutori.

Materialul documentar prezentat la Conferință a fost cuprins în patru volume.

În prefaţa lucrării, era scris: „Această lucrare este un tezaur unic al ştiinţei ungare. Niciodată nu a apărut o lucrare similară. Ar fi imposibil să se facă una la fel în viitor. Este o lucrare standard, izvor constant pentru istoricii viitorului.”

Încă din ziua ratificării Tratatului de la Trianon (13 noiembrie 1920), extremiştii unguri s-au angajat solemn, prin jurământ, să refacă ,,Ungaria Mare” sau ,,Ungaria Milenară”.

Trebuie precizat aici că „ura” împotriva Tratatului de la Trianon, precum şi a celorlalte tratate din sistemul de pace de la Versailles, nu a fost a întregii naţiuni maghiare, ci doar a unei părţi a ei, a oligarhiei.

De aceea, nu trebuie acuzat întregul popor maghiar pentru ingerinţele şi atrocităţile comise de-a lungul timpului, de anumite forţe iredentiste.

Fiindcă suntem convinşi, că „popoarele nu se urăsc unele pe altele”, decât în măsura în care ele sunt induse în eroare, de falşi conducători.

De aceea, nu miră pe nimeni de ce, ţărănimea a refuzat în 1526 să lupte împotriva otomanilor, înfrângerea a avut drept urmare desfiinţarea statului ungar pe timp de trei secole.

Aceste precizări se cereau făcute, pentru că şi astăzi, după atâţia ani, propaganda maghiară revizionistă, susţine că problema graniţelor Ungariei n-a fost dezbătută serios si că din această cauză, Ungaria a fost pusă în faţa unui fapt împlinit, Tratatul de la Trianon fiind în realitate un dictat.

Guvernul maghiar a elaborat o lege, numită „Legea statutului”, care prevede ajutorarea tuturor maghiarilor aflați dincolo de granițele Ungariei, lege care încalcă legislaţia europeană (prevederile „Tratatului de la Nisa”), privind egalitatea cetăţenilor europeni şi nediscriminarea lor pe baza vreunui criteriu.

Se poate spune că, după Trianon, extremismul maghiar a antrenat Ungaria, ca stat, în cea mai puternică şi mai josnică acţiune revizionistă.

O acţiune îndreptată împotriva tuturor vecinilor, dar în primul rând, împotriva României.

Acest extremism a determinat crearea unor instituţii specializate ale statului maghiar, dar şi organe ale societăţii civile (ligi, comitete) de incitare şi pregătire a întregii naţiuni şi în primul rând a tineretului, împotriva României, Cehoslovaciei, Iugoslaviei, precum şi un sistem de spionaj total, pe toate canalele, mergând până la utilizarea cultelor religioase şi a slujitorilor acestora, pentru „recuperarea”, într-o conjunctură favorabilă, a teritoriilor „răpite” prin Tratatul de la Trianon.

Pe măsură ce se apropie sărbătorirea Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, revizionismul maghiar repune în dezbatere injustețea prevederilor Tratatului de la Trianon, declanșând acțiunea ,,Trianon-100”, fiind susținută de resurse financiare și umane considerabile.

Statul român a elaborat un cadru legislativ adecvat, asigurând drepturi egale pentru toți cetățenii români, indiferent de naționalitate, fiind un model de urmat pentru toate țările, membre ale Uniunii Europene.

Felul în care este apreciată conviețuirea între populația majoritar- românescă și minorități, reiese și din atitudinea marelui scriitor-preot din localitatea Roșia-Sibiu, de naționalitate germană, Schlattner Eginald Norbert.

Acesta declara în scrierile sale: “Țin la această țară și știu că Dumnezeu mă vrea aici. Aici mă cunoaște Dumnezeu după nume! Când în pădurile și mlaștinile unde astăzi se află Berlinul creștea pir, aici, în Transilvania, se cânta nemțește și se rosteau rugăciuni latinești. Asta înseamnă vechimea săsească! Iar dacă astăzi vă pot saluta în limba noastră comună, germana, acest lucru il datorez Patriei mele, România, care niciodată nu ne-a interzis limba maternă, nici chiar în acele nouă luni de zile, de la 23 august 1944 – la 9 mai 1945, când Regatul român s-a aflat în război cu Reichul german. În septembrie 1944, fiecare copil de sas s-a dus la școala lui germană, unde se predau două ore de limbă română ca limbă străină, începând cu clasa a III-a”.

Cu aceste cuvinte și-a întâmpinat preotul și scriitorul Eginald Norbert Schlattner, în biserica din comuna Roșia (Rothberg), de lângă Sibiu, un oaspete de seamă sosit, cu câțiva ani în urmă, ministrul federal de Interne al Germaniei, Otto Schily.

Preotul Schlattner este considerat de critici drept cel mai cunoscut romancier din România.

După marea plecare a sașilor din anii 1990-1991, el a continuat să-și îndeplinească îndatoririle de preot, trăind cu stoicism tristețea de a sluji zilnic în Biserica evanghelică din Roșia (Rothberg) “doar pentru Dumnezeu și pentru mine, de unul singur, și mulți îngeri”.

Biserica-cetate din Roșia este construită în secolul al XIII-lea , iar casa parohială din anul 1550. Aici și-a găsit familia Schlattner (al carei arbore genealogic coboară, cu documente, până la 1467) loc de viețuire și de slujire pe altarul credinței, spațiu de tihnă și de creație literară.

Vorbele cu care a fost întâmpinat ministrul Otto Schily au făcut o impresie extraordinară asupra delegației germane.

În continuare preotul-scriitor crede că:,,… noi, sașii, puteam trăi pe aceste plaiuri încă 900 de ani: cu români, unguri, sârbi, evrei și ceilalți. Nimeni nu ne-a alungat din țară!”.

Acesta explică printre altele de ce nu a părăsit România: “Pentru că țin la această țară și știu că Dumnezeu mă vrea aici. Aici mă cunoaște Dumnezeu după nume!”.

Acesta este de fapt mesajul către toți cetățenii români și către toți cei care vor să cunoască adevăratele realități românești.

Aceasta este de fapt adevărata viață în România, de după Trianon 1920!

De aceea, opinia publică are obligaţia de a urmări şi amenda, tendinţele cercurilor politice şi diplomatice revizioniste.

Fiindcă revizuirea, fie că este „brutală” sau „paşnică”, este o practică generatoare de război.

Luați aminte dragi români de această adevărată lecție de românism, scrisă de preotul-scriitor Eginald Norbert Schlattner, din Roșia-Sibiu!

-//-

Col(r)dr.ing. Avădanei Constantin

Președintele Grupului de Inițiativă ,,CENTENAR-MAREA UNIRE-ALBA IULIA-2018”

Written by: Echipa RadioTV Unirea

Rate it

Previous post

Presa

COMUNICAT DE PRESĂ – IZVOR DE SUFLET ROMÂNESC, ediția a II-a

Respectând o tradiție deja încetățenită privind Ziua Europei sărbatorită vreme de patrusprezece ani, Ziua Românilor de pretutindeni și Ziua Copilului, RadioTvUnirea Internațional, Cercul Romano-Austriac UNIREA din Wiener Neustadt, Biserica Greco-Catolică din Wiener Neustadt, precum și alte Organizații de larg interes au organizat duminică, 31 mai 2020 în intervalul orar 15:00 – 18:00, Sărbătoarea de Suflet românesc, editia a doua “Izvor de Suflet Românesc”, care a înmănuncheat, online, subiectul delicat, dedicat […]

today4 June 2020 21


Similar posts

Presa

Războiul Hamas, interviu cu prof. Ada Aharoni

Războiul Hamas - Israel, din 7 octombrie 2023 până în 10 ianuarie 2024   Interviu al jurnalistei Lucretia Berzintu cu prof. Ada Aharoni, fondatoare și președinte mondial al Forumului Internațional pentru Literatură și Cultură pentru Pace (IFLAC)   Hamas este o organizație teroristă islamistă palestiniană. Scopul său declarat este distrugerea […]

today26 January 2024 17

0%