TRATATUL DE LA TRIANON , ÎNTRE CELEBRARE ȘI COMEMORARE

Pe 4 iunie 2020 se împlinesc 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon. Tratatul

de la Trianon a fost semnat la data de 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial și Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în Primul Război Mondial. Tratatul a fost semnat în Palatul Marele Trianon de la Versailles de către 16 state aliate (inclusiv România), pe de o parte, și de Ungaria, de altă parte. Acest tratat reprezintă consfințirea internațională a Unirii Transilvaniei cu Regatul României, motiv pentru care Parlamentul României a votat legea care propune aceasta dată ca sărbătoare, în timp ce Ungaria vede în Tratatul de la Trianon o dramă istorică, un veritabil dictat care trebuie comemorat în fiecare an! Ceea ce fusese odată Ungaria Mare a încetat să mai existe din cauza acestui tratat nedrept și samavolnic impus de Marile Puteri. Această credință a Ungariei a determinat-o să adopte revizionismul ca politică de stat și în toată perioada interbelică să urmărească refacerea Regatului Ungariei Mari punând în pericol securitatea statelor europene în care trăia minoritate maghiară , așa cum au decis Marile Puteri în cadrul Conferinței de pace.

Astfel, România, Cehoslovacia, Iugoslavia erau vizate de către revizionismul maghiar, și tocmai de aceea aceste state au încercat să-și constituie o alianță regională care să contracareze politica agresivă maghiară. Mica Antanta se va constitui la inițiativa diplomatului român Take Ionescu, dar , din păcate, nu va fi eficientă, atât Cehoslovacia cât și România ajungând victimele revizionismului maghiar și vor fi destrămate!

Este foarte interesant de urmărit modul în care se reflectă în istoriografia și presa din cele două țări atitudinea față de Tratatul de la Trianon- pentru unii este un motiv de celebrare pentru că recunoștea Transilvania ca fiind de drept pământ românesc, în timp ce pentru partea maghiară tratatul nu făcea altceva decât să destrame Ungaria Mare, să divizeze comunitatea maghiarilor din Europă și să facă o nedreptate istorică ce nu poate fi acceptată de maghiari. Pentru unii sărbătoare, pentru alții zi de doliul. Adevărul istoric devine relativ într-o astfel de abordare sentimentală! Transilvania e a tuturor, și a maghiarilor care au locuit în ea ca stăpâni, și a românilor maghiarizați sute de ani și menținuți în raport de inferioritate socială față de ”națiunile privilegiate!” Până la urmă, oricum ai privi situația, efuziunile sentimentale vor fi mereu implicate în problema Transilvaniei, aspect sesizat și de istoricii străini care nu pot fi acuzați de partis-pri-uri! Istorica franceză Catherine Durandin spunea că problema dreptului istoric asupra

Transilvaniei va rămâne pentru totdeauna motivul de discordie între români și maghiari pentru că sunt implicați sentimental. Pentru nicio parte nu sunt convingătoare și definitive argumentele istorice! Astfel, fiecare consideră absolut legitim modul în care privesc tratatul- fie ca dictat, și trebuie comemorat acest act arbitrar care a ciopârțit un stat, fie ca un act corect, reparatoriu pentru toate secolele în care românii au fost obidiți și deci trebuie omagiat și celebrat! Căci, în sfârși se făcuse dreptate, nu-i așa???

Indiferent de modul în care îl privim, Tratatul de la Trianon a consfințit o realitate istorică

ce nu poate fi ignorată , iar la elaborarea lui și-au adus contribuția mari personalități în domeniul economic, geografic istoric, politic. Toate cercetările făcute de comisiile de lucru pentru elaborarea tratatului au recunoscut o realitate imposibil de ignorat, și anume că în Regatul Ungariei exista o majoritate a populației de origine non-maghiară, iar în cazul Transilvaniei majoritatea populației o reprezentau românii! Totuși, nu putem omite faptul că pentru maghiari tratatul era o mare nedreptate deoarece desființa integritatea statului lor. Tratatul de la Trianon a consfințit existența unui stat maghiar independent, ideal al revoluționarilor maghiari de la 1848 și al oamenilor politici maghiari în perioada de sfârșit a Dublei Monarhii, chiar dacă nu în frontierele imaginate de aceștia. În ciuda acestui fapt, Tratatul a fost și continuă să fie perceput în mentalul colectiv maghiar drept o catastrofă. Din această perspectivă Tratatul de la Trianon

reprezintă doar actul care a consfințit sfârșitul regatului Sfântului Ștefan, regat care, de facto, dispăruse în secolul al XVI-lea, prin înfrângerea de la Mohács și divizarea teritoriilor sale între Imperiul Otoman și Sfântul Imperiu Roman (devenit ulterior Austria și, în 1867, Dubla Monarhie, Austro-Ungaria), dar care, formal, a continuat să existe, împărații de la Viena purtând până la sfârșit și titlul de regi apostolici ai Ungariei.

Tratatul de la Trianon a consfințit trecerea către statele succesoare sau vecine a 71% din

teritoriul Transleithaniei (partea ungară a Dublei Monarhii) și a 63% din populație, aceasta din urmă, în majoritatea ei, alcătuită din etnici ne-maghiari. Totuși, traseul noilor frontiere, în multe cazuri, nu s-a suprapus granițelor etnice (din motive obiective, dată fiind imposibilitatea delimitării exacte a regiunilor cu populație amestecată), astfel că peste sau 2.535.000 de etnici maghiari au ajuns în afara teritoriului Ungariei, majoritatea lor trăind de-a lungul granițelor din statele succesoare noi. Chiar dacă, de regulă, în teritoriile cedate la Trianon, maghiarii erau minoritari, națiunea maghiară era sfâșiată. Ungaria înceta să mai fie o mare putere și era redusă la statutul unei țări medii din Europa Centrală.

Pentru români, slovaci, croați sau sârbi, Tratatul de la Trianon a reprezentat un moment al triumfului și al eliberării, un moment al unui nou început, legitim și firesc, însă pentru maghiari el a reprezentat o imensă durere, o ciopârțire a unui întreg. Acesta este și motivul pentru care Tratatul de la Trianon a dus la crearea unei tensiuni permanente în Europa Centrală, pentru că maghiarii considerau că Marile Puteri nu au vrut doar să pedepsească Ungaria, ci și să o umilească! Perceperea tratatului în această notă a determinat reacții foarte pasionale din partea maghiarilor și constituie unul din motivele aderării Ungariei la doctrina fascistă, revizionistă și la apropierea de Germania și Italia. Dorința Ungariei de a anula Tratatul de la Trianon și de a recupera ceea ce odată reprezenta Ungaria Regelui Ștefan a creat animozități în Transilvania și în

această parte a Europei. Cu siguranță s-au comis abuzuri de ambele părți și fiecare le considera îndreptățite, dar aceasta era realitatea recunoscută și semnată de 16 state! Și dacă ea era încălcată, Ungaria urma să fie sancționată!

Tratatul a fost semnat pentru a stabili frontierele noului stat Ungaria cu vecinii

săi: Austria, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (stat devenit ulterior Iugoslavia), România și Cehoslovacia. Tratatul de la Trianon a făcut parte din seria tratatelor încheiate la finalul Primului Război Mondial. Deși istoriografia maghiară și unii oameni politici maghiari au susținut că Dubla Monarhie reprezentase o soluție mai echitabilă pentru minorități și că slovacii, croații, rutenii, românii din Transilvania ar fi fost mai favorizați în cadrul Dublei Monarhii decât în statele succesoare, nici un grup etnic din Dubla Monarhie nu a susținut revenirea la starea de lucruri anterioară Primului Război Mondial. Deși slovacii și croații au urmărit să obțină independența aproape imediat după 1920, scopul lor era crearea propriilor state naționale, ideal realizat abia după 1990. Chiar dacă, de regulă, în teritoriile cedate la Trianon, maghiarii erau minoritari, națiunea maghiară era sfâșiată. Ungaria înceta să mai fie o mare putere și era redusă la statutul unei țări medii din Europa Centrală. Cei care au decis soarta Europei și au trasat granițele potrivit principiului etnic, al naționalităților au ascultat punctele de vedere ale celor două țări în cadrul comisiilor și, deși maghiarii au avut cea mai solidă cercetare

prezentată în cadrul întregii Conferințe, decidenții au hotărât în favoarea adevărului istoric ca Transilvania să revină României.

Prin urmare, Tratatul poate fi sărbătorit de români pentru că recunoștea un adevăr și o

realitate istorică certificată de o comisie internațională care a lucrat luni de zile la stabilirea frontierelor noului stat maghiar. În același timp, pentru unii care au pierdut părți semnificative din trupul patriei este la fel de logic ca pierderea să fie comemorată.

Problema este însă care sunt limitele acestei comemorări???? Unde se încheie

comemorarea legitimă și unde începe iredentismul , extremismul, adică problemele? Cum ne raportăm unii la alții atunci când ne referim la Transilvania, până unde pot merge gesturile politice de ambele părți ca să nu ne deranjăm sensibilitățile reciproce? Cât se poate întinde coarda patriotismului regional? Acestea sunt întrebări la care răspunsurile sunt greu de dat de cei implicați sufletește , chiar dacă sunt europeni și Europa unită cere toleranță, acceptare, depășirea granițelor stricte , naționale. Până una alta, au trecut 100 de ani de la un act istoric ce a consemnat o nouă realitate, cu totul diferită de cea pe care o cunoscuse lumea la începutul

Marelui Război. Și….care a trebuit acceptată de toți!