,, Muzica populară românească este asemeni unei ape curgătoare”
Interviu cu interpreta de muzică populară Camelia Ilea
Redactor Cristina Oprea
Cristina Oprea: Știu că sunteți cunoscută ca solistă, dar dacă v-ați defini ce ați spune despre Camelia Ilea?
Camelia Ilea: „Caracterul frumos este ceea ce îl definește pe un om”. Plecând de la această premiză, sunt de părere că este cea mai importantă calitate pe care o poate avea un om. Cu modestie și cu sinceritate spun că mă mândresc cu faptul că și eu sunt așa, cu un caracter frumos.
Crescută în mijlocul valorilor corecte, precum sunt respectul, onoarea, cinstea, omenia, buna credință, munca, aceste valori au fost benefice pentru creșterea mea ca om și au avut o influență puternică asupra vieții mele. Am reușit treptat, până la vârsta de 25 de ani, să învăț ce reprezintă corectitudinea, onestitatea, dragostea față de aproape, față de oameni și față de viață în general. Mereu spun că ceea ce dăruiești, se va întoarce înzecit la tine, de aceea, mă bucur că sunt un om căruia îi plac faptele bune, îi place să dăruiască și să împartă din cele avute. Din puținul pe care îl am, împart și celui care nu are, iar această calitate spune multe despre oameni în general. De asemenea, interacțiunea cu oamenii, dragul și sufletul pus în acțiunile pe care le fac sunt vizibile, pot fi observate în urma activităților desfășurate atât ca interpret, prezentator, dansator, cât și ca dascăl, și nu în ultimul rând ca om. Îmi asum responsabilitatea propriilor acțiuni, sunt un om cu verticalitate etică, emoțională și spirituală și de asemenea, atitudinea pe care o am este una pozitivă, fermă și elocventă și nu îmi place să-mi încalc cuvântul.
Viața cu bune și rele, m-a învățat să fiu deschisă, comunicativă, corectă, să manifest perseverență și să-mi cresc mereu nivelul de cunoaștere prin limitele pe care de cele mai multe ori am reușit să mi le depășesc. Sunt sensibilă, uneori dură datorită circumstanțelor mai puțin plăcute, sunt iubitoare a tot ceea ce este frumos, am o fire blândă, caldă, săritoare, îmi place să ajut oamenii, să mă implic în diferite acțiuni, iar un lucru care ar putea fi considerat ca fiind un defect este faptul ca niciodata nu spun NU celui care imi cere ajutorul.
Cristina Oprea: Ce semnifică pentru dvs. cântecul popular? Dacă ar fi să alegeți din repertoriul dvs o melodie, care ar fi cea care v-ar defini?
Camelia Ilea: Muzica reprezintă pentru mine un leac pentru interior, atunci când ascult muzică mă transpun în lumea cântecului pe care îl aud, simțind ceea ce acesta îmi transmite, de la sentimente de bucurie, tristețe, nostalgie, până la retrăirea unor amintiri.
Muzica populară românească este asemeni unei ape curgătoare, care nu încetează niciodată să curgă, iar prin faptul că noi oamenii aducem un surplus pe lângă ceea ce ne-au lăsat moșii și strămoșii noștri, folclorul, tradițiile, portul, obiceiurile și toată frumusețea de care dispune acest popor, nu va pieri niciodată.
Drumul cântecului popular românesc este calea pe care am simțit că trebuie să o urmez, iar dacă acest dar a venit de Sus, de la Cel care ne-a creat, îl deschid în fiecare zi pentru că mă împlinește și îmi oferă satisfacție din toate punctele de vedere. Consider că este cel mai firesc mod de a comunica trăiri, afecte, emoție, împlinire. Sufletului meu îi face bine gingășia folclorului, oferindu-mi la fiecare meditație asupra acestuia o fărâmă de lumină.
Cântecul popular, fie el din repertoriul propriu sau nu, îl înnobilez și prețuiesc cu mândrie și cinste, ajutând prin forțele proprii la păstrarea identității noastre ca popor.
Cristina Oprea: Sunteți o persoană foarte implicată în diferite proiecte, cum reușiți să vă împărțiți timpul?
Camelia Ilea: Într-adevăr, sunt o persoană căreia îi place să se implice în diferite acțiuni și mereu răspund afirmativ propunerilor îndreptate spre mine, și probabil datorită faptului că dețin această capacitate de a interacționa frumos cu oamenii, cumva sunt ajutată de Cel de Sus să pot realiza tot ceea ce îmi propun și să fac față tuturor situațiilor. Prin gestionarea corectă a timpului și prin faptul că sunt flexibilă reușesc să duc la bun sfârșit orice problemă întâlnită și să îmi ating obiectivele propuse.
Sunt membră a Ansamblului de Muzică Vocală Tradițională ”Icoane”, grup condus de către prof. Ioan Bocșa, solist vocal al Ansamblului Folcloric ”Doina Aiudului”și colaborator al Ansamblului Folcloric ”Tradiții Uiorene”, alături de care am participat la manifestări culturale, spectacole, festivaluri, atât în țară, cât și în străinătate.
De asemenea, datorită faptului că îmi place să adopt mai multe stiluri muzicale și pentru că îmi place diversitatea, la diferite manifestări și evenimente private particip alături de formația/trupa mea, prin acest lucru încerc să fiu cât mai complexă dpdv. muzical . (pe lângă aceste colaborări, lista mai poate continua cu diverse acțiuni care îmi acoperă timpul rămas și care sunt productive).
Cristina Oprea: La Concursul Interjudeţean de Folclor „Cântec şi joc strămoşesc” ați fost solistă dar și prezentatoare. Sunteți o fire comunicativă. V-ar tenta o colaborare cu un post de televiziune sau de radio pe teme de folclor?
Camelia Ilea: Datorită faptului că sunt profesor și că petrec mult timp în preajma copiilor s-a creat o conexiune între mine și ei, ca de altfel între mine și alți profesori, descoperind că prin cuvinte, prin comunicare și prin exprimarea ideiilor am devenit un om integru, o persoană deschisă, leg ușor relații, sunt sociabilă, și cel mai important este faptul că nu mă simt niciodată singură. Sunt de părere că prin comunicare îmi fac cunoscute gândurile, ideile, dorințele și aspirațiile pe care le am, bucurându-mă de atenția și admirația celorlalți.
Da, m-ar tenta o colaborare cu un post de televiziume sau radio pe teme de folclor sau discuții despre muzică în general, și nu numai, tocmai pentru că îmi plac provocările și pentru faptul că nu manifest frică de necunoscut. Orice este nou în viața mea îl consider benefic dezvoltării mele, atât pe plan profesional, cât și pe plan personal, încercând să iau tot ce este mai bun și să-l așez în bagajul vieții mele!
Cristina Oprea: Sunteți profesor. Cum decurge o lecție a dumneavoastră? Ce le spuneți elevilor despre cântecul popular?
Camelia Ilea: A fi profesor este o experiență fascinantă, o experiență continuă care presupune în primul rând dăruire și multă afecțiune. Motivația pentru această meserie vine tocmai din felul în care se atașează copiii de mine și de faptul că aceștia simt bucurie în preajma mea, bucurie pe care și eu o simt în preajma lor.
La fiecare oră de-a mea mă străduiesc să ajung la sufletul fiecărui copil și să-l ajut să-și formeze deprinderi, cunoștințe și să creadă în visurile pe care le are. Le sunt profesor, dar pe lângă acest statut pe care îl am, le sunt și prieten, împărtășindu-ne unii altora experiențele avute și discutând liber unii cu alții.
Muzica populară este o latură care pentru tinerii zilelor noastre nu mai prezintă interes maxim, dar eu încă tind să cred că se mai află pe lista de preferințe a familiilor acestora, familia reprezentând mereu factorul principal în educarea copilului. Din cauza faptului că tineri nu mai au contact direct cu viața țăranului de altădată, totuși încă se păstrează unele tradiții. Datoria mea ca dascăl este de a le aminti de adevăratele valori ale neamului românesc și de ceea ce ne identifică ca popor, introducând diverse acțiuni școlare legate de tradiția populară.
Printre genurile muzicale actuale, încerc mereu să aduc în fața copiilor exemple muzicale din lumea muzicii populare, pe care le reinterpretez într-un mod mai actual, fapt ce place copiilor, provocându-i și pe ei să aducă idei, îmbunătățiri și ușoare schimbări ale melodiei vechi.
Cristina Oprea: Ce se va întâmpla cu folclorul în viitor?
Camelia Ilea: Vreau să cred că folclorul nu va pieri niciodată pentru că prin autenticitatea care ne caracterizează și datorită păstrării folclorului românesc, existăm frumos și ne face să fim unici. Frumusețea folclorului românesc este de nedescris în cuvinte, este păcat să nu gustăm din minunatele obiceiuri și tradiții populare. Dat fiind faptul că avem atâtea bogății, cultura, portul și tot ceea ce compune folclorul au cea mai mare importanță pentru locul în care trăim, el trebuie să rămână neschimbat.
Totalitatea elementelor ce compun folclorul românesc mereu v-or trezii un semn de întrebare pentru omul de rând, ceea ce trebuie să facem este să nu trecem ușor cu vederea și să cercetăm continuu asupra acestuia, conservarea și promovarea acestor valorii de suflet trebuie să rămână veșnice.
Averea cea mai mare a neamului românesc este constituită din bunurile sufletești moștenite de la strămoșii noștri, aceasta va putea fi păstrată dacă nu ne v-om lăsa contopitorilor, dacă v-om știi să ne păstrăm credința, graiul, portul, obiceiurile, meșteșugurile și tradițiile populare, v-om rămâne veșnic un popor viu.
Cristina Oprea:Ce cuvânt de învățătură v-a spus un profesor, cuvânt pe care și dvs îl spuneți elevilor?
Camelia Ilea: Nu pot spune că a fost cineva anume care mi-a insuflat cuvinte mărețe cu privire la viață, însă pot spune că mereu am luat de la profesorii pe care i-am avut numai învățăturile bune, cum de altfel ceea ce m-a făcut să cresc frumos au fost spusele părinților mei.
Cuvintele pe care eu le folosesc des la clasă fac referire la vorbele pe care trebuie să le folosim în diferite circumstanțe și comportamentul nostru să fie unul demn de apreciat și respectat. Cinstea, omenia și respectul față de semenii tăi trebuie puse la loc de cinste în viața fiecăruia!
Cristina Oprea: Din folclorul românesc pe cine admirați?
Camelia Ilea: În general, apreciez oamenii care se remarcă prin talentul lor și care muncesc pentru a ajunge la inimile oamenilor, lucru foarte greu. Și pentru că m-ați întrebat de nume, da, pot spune că omul de la care am învățat din tainele folclorului și pe care îl admir este profesorul și interpretul Ioan Bocșa, căruia îi mulțumesc pentru învățăturile sale.
Cristina Oprea: Cu ce mare solist sau solistă ați dori sa cântați într-un concert?
Camelia Ilea: Consider că orice voce bună cu care aș cânta pe o scenă m-ar face fericită, indiferent de genul muzical pe care l-am aborda. Importantă ar fi conexiunea dintre noi, pe care am simți-o din prima.
Cristina Oprea: Cum a fost viața dvs în această perioadă de pandemie?
Camelia Ilea: Viața mea în această perioadă a fost puțin mai tristă decât de obicei, deoarece până la apariția acestui virus le-am putut fi aproape cu cântecul oamenilor, am putut transmite emoție, am primit fedback-uri în timp real, am simțit căldură, veselie, drag de cântec în privirile oamenilor de la diferitele manifestări avute.
Pe de altă parte, tot în această perioadă gingășia copiilor, veselia copilăriei, năzbâtiile acestora au dispărut din vizorul meu, am putut vedea doar chipul lor prin intermediul camerelor video, chipuri dezorientate, chipuri ușor triste, dar care nu s-au dat bătuți, deși am trăit o perioadă atipică. Și pentru că în tot răul există un bine, cum spune românul, în această perioadă am putut să mă bucur de timp liber, am stat alături de familie, înconjurându-mă de sufletele acestora, am meditat asupra vieții mele, asupra carierei muzicale, mi-am pus ordine în gânduri și bineînțeles mi-am setat unele obiective foarte puternice spre care doresc să mă îndrept cu pași mărunți, dar siguri și care își vor pune amprenta asupra mea.
Gânduri de bine și sănătate tuturor!