Lansare de carte „Poiana cu izbuc”- Ion Buciuman

Biserica „Balta Albă”, Bucureşti 10 mai 2015

Profesorul pastor Ion Buciuman, cunoscut publicului larg ca realizator al emisiunii „Poezia speranţei” de la Speranţa Tv, a lansat cartea “Poiana cu izbuc” (Editura Viaţă şi Sănătate), un volum generos ce reflectă preocuparea poetica a autorului de decenii întregi. Editorul cărţii „Poiana cu izbuc”, Florin Bică, a făcut prezentarea cărţii autorului, ocazie cu care a venit cu supriza de a lansa şi propriul volum de versuri „Ocolul clipei în optzeci de veşnicii”. Florin Bică, este licenţiat în teologie pastorală şi autor de articole pe teme de religie şi spiritualitate creştina la revista “Semnele Timpului”, a prezentat: Volumul Poiana cu izbuc este cel de-al patrulea titlu din colecţia „Cărţile lui Doru Gălbenuş”, de la Editura Viaţă şi Sănătate, colecţie destinată în primul rând adolescenţilor şi tinerilor şi, în cele din urmă, publicului larg. De ce un volum de poezie într-o colecţie de carte pentru tineret? Pentru a promova poezia în rândul tinerilor, pentru a-i ajuta să regăsească farmecul versului şi, prin vers, echilibrul de care avem atâta nevoie. Poiana cu izbuc include 9 secţiuni care ar fi putut să fie plachete sau cărţi de sine stătătoare: Ioanine — o interpretare/ o adâncire poetică a unor episoade din Evanghelia după Ioan; Mir de nard — o Evanghelie după Maria Magdalena, în miniatură; Şapte suspine divine — secţiune explicată de autor scurt şi cuprinzător: „Hristos pe cruce”; Cântece de primenire; Ad libitum; Redări — o serie de poeme traduse din limba engleză (autori diverşi — Sara Teasdale, Pablo Neruda, Thomas Hardy etc.); Intermezzo; Fractali şi Cântece de gămălie. Poiana cu izbuc este în primul rând poiana lui Izbuc. Ia-l pe Izbuc din poiană şi poiana nu mai este aceeaşi, la fel de verde, la fel de proaspătă. Poiana, deci, este locul unde metafora pare mereu proaspăt cosită, unde versul pare de la sine înţeles în armonie cu melodia sufletească a fiecărui cititor, este locul unde rima se simte ca la ea acasă, un loc de popas unde ai dori să întârzii cât mai mult. Poezia din Poiană este poezie religioasă, de sorginte biblică, este o poezie creştină şi cred că nici nu putea să fie altfel, autorul scriind despre simţirile şi crezurile sale. Poetul a dorit să scrie o poezie autentică şi, pentru a fi autentică, poezia lui nu putea să nu fie creştină, izvorâtă din adâncimea Cărţii cărţilor. Totuşi, după cum subliniază autoarea Hanna Bota în prefaţa volumului, în cazul de faţă avem o religiozitate relaţională, nu dogmatică. Cartea aceasta este una de teologie practică, un fel de how to pentru cel care caută trăirea creştină simplă şi adevărată. Poezia din Poiană este relaxată şi relaxantă. Autorul caută frumosul, dar nu oricum, ci frumos. Se joacă cu slova şi cuvintele, potrivindu-le, aşezându-le sau scoţându-le din rând, în căutarea perfecţiunii. Şi totuşi, nici măcar o clipă, nu ai senzaţia că ar scrie pentru a-şi câştiga un loc în inima criticilor, ci pur şi simplu pentru a se bucura cu prietenii, ca la un foc de tabără, în jurul focului liric. Poezia din Poiană este poezie clasică. Deşi cititorul va găsi presărate ici şi colo poeme în format 2.0, moderne adică, sau contemporane, mare parte din volum este un răsfăţ de rimă, ritm, cânt… Ca-n vremurile bune! Poezia din Poiană este o poezie care îşi va găsi cu siguranţă locul în liturgica bisericească. Poeme precum Robul Domnului suferind şi Dacă aş putea, dar nu numai acestea, îşi vor avea rostul şi farmecul lor în programele cu caracter festiv, în programele muzicale ale bisericii, la servicii religioase precum nunta, botezul, Cina Domnului etc. Poezia din Poiană este o poezie a promisiunilor: promisiunile autorului faţă de sine însuşi, promisiunile lui faţă de Dumnezeu, faţă de cititori, dar şi promisiunile cititorilor faţă de Dumnezeu, precum şi acelea ale lui Dumnezeu faţă de cititori. Poezia din Poiană este poezie înrădăcinată în plaiurile natale, în spaţiul mioritic, în malul dac, în dava maternă, în omătul Kogaiononului… Poezia din Poiană este fără doar şi poate psaltire, un mănunchi de rugăciuni: ale poetului către Dumnezeu, personale, sincere, puternice, dar şi alte poetului ca vorbitor în numele viilor către acelaşi Creator şi Dumnezeu atotputernic. Cu greu va trece cititorul cu vederea versuri precum: „Te-apleacă, Doamne, / Şi pune să ne-adune,  / Şi pune-n noi / dulceaţă de căpşune.” Poezia este, la urma urmei, o chestiune de gust. Potrivit propriilor papile gustativ-poetice, lista poeziilor mele preferate din acest volum include titluri ca: Metamorfoză, Pâine, Dans lent, Nemuritoare, O, brad, Areopag, Dintre sute, Noi, Aparenţă, Cântai aseară şi lista ar putea continua. Neîndoios, fiecare cititor îşi va face în timp, după citiri, recitiri şi zăboviri asupra textului, propriul playlist.

Lacrima ta

Din căuşul lacrimii tale răsar zorii, roz azur liliachiu… Din cuibul lacrimii tale îşi soarbe curcubeul o mie de nuanţe, lumină despletită. Din lumina lacrimii tale se naşte lumea de dincolo, ambră solară. Din licărul lacrimii tale se nasc stelele, perpetuum mobile. Din cupa lacrimii tale se adapă luna plină sărutând orizontul. În lacrima ta citesc povestea lumii şi învăţ calea spre inima ta, sens unic al bucuriei şi al durerii, îmbrăţişare tandră. În lacrima ta suntem acasă, numai noi doi. (Poiana cu izbuc, “Intermezzo”, pag. 155)

Despre autor:

Ion Buciuman, pe care îmi îngădui a-l numi de această dată Izbuc, nu este un manager de cuvinte, nici un morar care macină vorbe. El este tăcerea care sculptează cuvântul. Este un nor în vreme de arşiţă. Este Hector care, calm, îi iese în întâmpinare lui Ahile. Izbuc este războinicul ce mânuieşte cuvântul ca pe o spadă împotriva rutinei, a plictisului, a lâncezelii, a urâţeniei care insistă să ne inunde existenţa. Este valul care mângâie ţărmul, redesenându-i conturul încet, încet… Ne vor trebui mai multe vieţi ca să înţelegem ce a schimbat în noi prin versul lui.

Florin Bică editor

                    ***

Cartea poetului Florin Bică “Ocolul pământului în optzeci de veşnicii” prezentată de pastorul Ion Buciuman, a fost tiparită într-o ediţie limitată de Editura Viată şi Sănătate, o carte cu iz de iubire şi emoţii printre rânduri: „Aş vrea să m-ascund/ în căuşul palmelor tale calde/ Să mă porţi cu tine/ să mă duci într-un cuib/ departe, departe de tot/ în vârful unui spic de grâu copt…” Dedicaţia de la început ne duce la gândul unei mari iubiri, o dragoste împlinită şi curată…”Adelaidei, crâmpeiul meu de cer senin întrupat…”, într-o lume ale cărei valori tinde să se inverseze, o lume în care familia e atacată pe zi ce trece.

Despre FLORIN BICĂ

Licenţa în teologie pastorală Universitatea Bucureşti, absolvent specializare preuniversitară în biblioteconomie şi ştiinţa informării Facultatea de Litere – Universitatea Bucureşti, master în comunicare şi relaţii publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative. În prezent redactor de carte pentru copii şi tineret al revistei „Nota 10”, la Editura „Viaţa şi sănătatea” Bucureşti. A scris cronică de film, pentru publicaţia online FilmReporter. „Sunt pasionat de scris şi îmi place să experimentez genuri noi. Aşa se explică faptul că, pe lângă poveştile, povestirile şi rimele pe care le-am scris pentru copii, am scris şi ştiri, articole pe diverse teme (religie, teologie, spiritualitate creştină, subiecte de interes social), cronică de film, poezie, texte publicitare, scenariu de film etc. Desigur, nu pot să nu menţionez că nu am publicat tot ce am scris. Fiind o fire perfecţionistă, de cele mai multe ori sunt nemulţumit de calitatea textelor scrise. Îmi place să călătoresc, deşi nu am avut ocazia să fac lucrul acesta pe cât mi-aş fi dorit. Cel mai pitoresc loc unde am ajuns a fost insula Madagascar. Consider călătoria o formă de a scrie, de a-mi scrie propria viaţă, de a învăţa, de a descoperi şi de a înţelege. Dintre lucrurile năstruşnice pe care le-am făcut aş aminti faptul că am dublat voci pentru un serial de desene animate. Rămân, iremediabil, îndrăgostit de lectură, de cărţi, şi aş aminti dintre favoriţii mei autori precum Amin Maalouf, Graham Greene, Umberto Eco, C.S. Lewis, Truman Capote, Mark Twain, Gogol ş.a. Ca redactor de carte pentru copii am iniţiat trei colecţii de carte pe care le coordonez: Cărţile galbene, Biblioteca Junior şi colecţia „Buburuze”, aceasta din urmă fiind o colecţie de cărţi cu rime pentru cei mici, gândită ca un efort de a-i ajuta şi pregăti pe copii să fie câştigaţi de poezie. Versurile din Ocolul clipei în optzeci de veşnicii le-am scris în cel de-al treilea deceniu al vieţii mele. Acum, le-aş scrie sigur altfel.  Oricine pune mâna pe carte îşi dă seama de la o simplă răsfoire că sunt îmbibate de religie creştină, lucru explicabil măcar şi numai prin aceea că sunt licenţiat în teologie. Dintre temele recurente ale versurilor mele aş zice că se evidenţiază, mai ales, timpul — timpul nevăzut, care curge nesfârşit, schimbând prin trecerea lui totul, timpul care se compune din minuscule clipe, dar care umple veşnicia, timpul şi omul prins în timp, fiind la fel de efemer ca o clipă, timpul şi Dumnezeul care, singur, e în stare să-i ţină hăţurile şi să-l stăpânească atotputernic”.

Ocolul clipei În optzeci de veşnicii

Mi-ar fi trebuit cel puţin o veşnicie Să pricep de care capăt Trebuie apucată viaţa Cel puţin două veşnicii Pentru ca iubirea Să mă desăvârşească. Nu mai puţin de trei veşnicii Să-nvăţ că veşnicia însăşi Nu-i o pradă Şi optzeci de veşnicii Ca să pot spune Preţul unei clipe.

Deformare

Dacă ţii o floare în casă Se gârboveşte spre fereastra care Ascunde helioraze binefăcătoare. Petale şi frunze Chiar trunchiul mustind de verde, Absorbindu-se prin sticlă, Presimt Adierea veşniciei.

Întocmai florilor din casă Liberi bipezii ascunşi în lanul negru-auriu Întind falange spre văzduhul care îi Reabsoarbe. Nimrozi ai zidurilor de beton Se nedumeresc în faţa (spatele) gârbovilor Liberi bipezi Tot mai lungi, mai diformi, Împreunându-se cu albastrul, Resimţind Adierea veşniciei.

Actriţa Doina Ghiţescu a recitat impecabil şi cu talent, poezii din cele două volume. Profesorul universitar Florin Lăiu, a recitat un poem deosebit din cartea „Poiana cu izbuc”, scrisă în dulcele şi inconfundabilul stil clasic eminescian: „Dintre sute de petale/ care umplu ramurile/ Câte-n dimineţi ovale/ îşi vor pierde neamurile…Şi din sutele de gânduri/ Care suie spre lumină/ Câte vor rămâne-n rânduri/ Până-n slava cea divină…” Prezenţa sopranei Luiza Spiridon a încălzit inimile celor prezenţi prin cântări deosebite, creând o atmosferă cerească prin vocea de „privighetoare”, aşa cum s-a exprimat pastorul Ion Buciuman. Dintre membrii Cenaclului Fractali care au luat cuvantul: Gabriella Costescu, Delia Stăniloiu-Moroeni, Medeea Roşca, Laurenţiu Nistor, Mariana Mihai, Irina Marinescu, Florin Lăiu, Petrica Sima, Cornel Mafteiu, Mălina Constantinescu, Luminiţa Zaharia. Alte persoane care au luat cuvântul pentru felicitări: d-na Elena Petrescu (soţia Directorului postului de Televiziune Speranţa TV), Alexandru Buciuman – al doilea frate al  pastorului Ion Buciuman, Marcel Badea (prezbiterul Bisericii Balta Albă), poeta Ella Blue. Bucureştiul a vibrat de emoţiile poeţilor şi iubitorilor de cultură, reuniţi spre bucuria creatorilor. Când floarea teiului stă să plesnească de petalele florilor, în acest mai impresionant, muzele au fost acasă la ele, cu bucuria împărtăşirii frumosului într-o “Poiană cu izbuc” făcând “Ocolul clipei în optzeci de veşnicii”.

Gabriella Costescu Redactor şef adjunct Radio Tv Unirea