Cristina Oprea: Bună ziua, domnule Gheorghian. Aş dori să vă întreb cine este Radu Gheorghian? Radu Gheorghian: Uneori mă întreb şi eu cine sunt. Sunt şi eu un om ca toţi oamenii, sunt în primul rând un mare iubitor de adevăr, de frumos, de libertate şi de artă.
Cristina Oprea: Începuturile în domeniul plasticii probabil au fost frumoase. Radu Gheorghian: Din fragedă copilările. Păi cam de când mă ştiu, de când am început să fiu conştient, de pe la trei ani am început să desenez şi desenam ore în şir, din minte, era o nebunie abia mă rupea mama din colţul în care mă retrăgeam, de jucat mai puţin mă jucam, dar în schimb desenam într-una. Eram îndrăgostit de desen şi de cântat, cele două zone artistice ce îmi erau foarte dragi. Cristina Oprea: Fapt pentru care aţi continuat să cântaţi. Radu Gheorghian: Am continuat să cânt, dar din păcate, acum din anumite motive nu mai pot cânta, în schimb sunt un mare meloman şi mă mulţumesc cu asta. Muzica este cea mai directă artă care îţi pătrunde în inimă, fără nici o tăgadă, la fel ca şi imaginea, însă imaginea cere o anumită cultură plastică, vizuală. Dar ne bucurăm cu toţii de aceste minunate arte şi sigur, literatura, să nu o uităm, este o pasiune a mea veche, azi citesc mai puţin, dar am avut multe lecturi care cred că m-au ajutat în formare, de grafician, mă rog, ca artist în general.
Cristina Oprea: Aţi început cu studii la arte plastice, la Bucureşti. Radu Gheorghian: Da, la Academia de Arte Frumoase, pe atunci Institutul ,,Nicolae Grigorescu” . Am dat examen după absolvirea Liceului ,,Dimitrie Cantemir” unde am învăţat multă matematică, fiind la real, ai mei voiau să urmez arhitectura şi aveam nevoie de matematică. Am îndrăznit să dau la arte. Am avut noroc să intru a doua oară, prima oară am căzut la examen, dar a fost o experienţă din care am învăţat şi care m-a îndârjit să continui, m-a motivat.
Cristina Oprea: Aţi avut profesori pe…. Radu Gheorghian: Am avut doi maeştrii extraordinari, eu sunt absolvent de grafică. Aş fi vrut să fac pictura însă, nu ştiu cum s-a întâmplat, probabil şi mama care a fost redactor, la un moment dat, ea studiind două facultăţi, nu vreau să intru în amănunte, m-a sfătuit să încerc să dau la grafică, considerând că e o meserie, poţi face ilustraţie de carte, pictura va rămâne aşa, o pasiune. Ştiind că e foarte grea pictura, o trudă, cu foarte mulţi bani, sunt scumpe culorile, materialele, şi apoi foarte greu, foarte mulţi pictează şi câţi pictori rămân, până la urmă. Cu grafica ai şanse să te mai descurci. Revin, am avut doi maeştrii, pe domnul Gheorghe Ivancenko, în primii doi ani, de la care am învăţat meserie, tot ce înseamnă gravură, n-am făcut însă multe tehnici, gravură în lemn, linogravură, point seche şi gravură în metal – aquaforte şi aquatinta. Nu am făcut mezzotinta, fiind doar patru ani de studii, nu puteai să le faci pe toate. Ne-a explicat ca la carte, cât de bine să fie ascuţit acul, să zgârie unghia, în fine, cât se atacă placa, cum se şterge, tot. Tot ceea ce înseamnă bucătăria acestei minunate arte care este grafica. Din păcate e arta puţin înţeleasă şi apreciată în România, mai mult în Occident, în Germania, în Belgia, în Olanda, în ţări care au mai multă tradiţie.
Cristina Oprea: Şi cel de-al doilea maestru cine a fost? Radu Gheorghian: Nu cel din urmă, cel de la academie, pentru că aşa am avut mulţi, în primul rând maeştrii artei româneşti, de la Andreescu încoace. Al doilea maestru domnul Octav Grigorescu care ne-a încurajat să fim liberi, să fim noi înşine, să ne căutăm identitatea şi zona în care ne simţim noi cel mai bine. Rafinamentul dânsului unii zic că s-ar vedea şi azi. Griurile, o anumită poezie în opera sa se regăsesc din plin. Şi el şi soţia sa, doamna Georgeta Năpăruş sunt doi dintre artiştii mei preferaţi.
Cristina Oprea: Despre colegii de facultate ce îmi puteţi spune? Radu Gheorghian: Am fost vreo opt şi cu o colegă din Budapesta. Unii au continuat şi care au vrut să îşi desăvârşească această carieră artistic, alţii care au abandonat şi care s-au apucat de alte lucruri. Am rămas prieten cu un singur coleg, un coleg din Craiova, care făcuse cu doamna Suzana Fântânariu, Mircea Tohătan şi împreună ne-am pregătit cu Alexi. Ca să intru la facultate a trebuit să muncesc mult, să mă pregătesc, eu făcând un liceu teoretic nu învăţam desenul, a trebuit să mă pregătesc în particular şi am avut doi profesori pe Ştefan Anastasiu şi pe Nicolae Alexi.
Cristina Oprea: Despre începuturi am vorbit, ce a urmat după aceea? Cum v-aţi împărţit între grafică şi pictură? Radu Gheorghian: M-am împărţit destul de greu. Eu nu am lăsat nici pictura, nici grafica. Am lucrat gravură în atelierul de gravură din strada Speranţei, un atelier foarte frumos şi unde veneau foarte mulţi graficieni, printre care maestrul Chirnoagă. Am continuat pe linia aceasta a desăvârşirii tehnice. În materie de pictură, aici am fost cam un fel de autodidact. Am luat zece sau două zeci de lecţii cu unul dintre cei mai talentaţi elevi ai maestrului Corneliu Baba, poate cel mai talentat, maestrul Cornel Antonescu. Acesta a organizat expoziţia maestrului Baba în 1999. Nefăcând secţia de pictură am avut şansa de al prinde în facultate pe maestrul Cilievici, mă duceam în atelier la el şi mă uitam la tema X cum rezolvă, ce probleme sunt acolo şi mai trăgeam cu ochiul. Când mă prindea mă întreba ,,Dumneata ce cauţi aici? Du-te la dumneata în secţie.”
Cristina Oprea: Despre expoziţiile la care aţi participat, ce puteţi să spuneţi? Radu Gheorghian: Prima expoziţie este una de tineret unde am avut ceva succes, pentru că în România Liberă a scris domnul Dan Grigorescu, criticul şi istoricul de artă, despre gravura mea, amintind şi alte nume printre care Andrei Chintilă, Traian Filip, deci am fost remarcat. Am avut foarte multe participări la toate republicanele şi municipalele de grafică. Cu pictura am participat puţin, dar continui să lucrez în atelier, să ies în plain-air, sigur, să studiez în faţa naturii, să privesc pe albume, să merg în ateliere de pictori.
Cristina Oprea: Spuneaţi că această carieră a dumneavostră se împarte în două, catedra, ca profesor şi atelierul, ca artist. La ce şcoli aţi predat? Radu Gheorghian: Mi-ar fi cam greu să le înşir, cert este că am predat la şcoli generale, dar copiii erau tare interesaţi, respectau ora de desen. Apoi am încercat şi am reuşit să intru la Liceul ,,N. Tonitza”. Apoi am avut şansa ca la o expoziţie să cunosc pe unul din directorii Şcolii Japoneze care mi-a propus să predau acolo şi am predate vreo şase ani acolo. Micuţii sunt fantastici, nişte copii teribili. An de an luam primele trei premii noi, nu ,,N. Tonitza”, deci sub îndrumarea mea, an de an luam premiile la concursurile organizate la Muzeul Satului.
Cristina Oprea: Acum sunteţi dominat de culoare. Radu Gheorghian: Sunt fascinat de culoare. Nu ai cum. Trăieşti într-o lume colorată. Acolo se întâmplă ceva. Are o senzualitate culoarea. Are aşa o vrajă, se apropie de Lumea dansului, de lumea poeziei, de lumea muzicii. Culoarea se poate asocia sunetelor muzicii. Dacă aţi observat vernisajele, cele care sunt făcute de profesionişti, sunt însoţite de muzică. Se înţeleg foarte bine cele două arte. Eu fiind pasionat de muzică, de chitară, am făcut ceva studii de vioară, am cântat, în liceu am avut trupe, vreo două tentative, am cântat la Radio în anii 90, am avut vreo două apariţii. Nu am plecat pe drumul muzicii că îmi era foarte greu fiind şi în învăţământ, făcând şi gravură. Practic, îmi era imposibil. Din păcate. Am rămas să fac muzică doar pentru inima mea. Pentru bucuria mea pe care o împărţeam cu prietenii.
Cristina Oprea: Ne găsim acum în Tabăra de creaţie de la Cavnic şi aţi ieşit în plain-air. Sunteţi mulţumit de lucrările dumneavoastră? Radu Gheorghian: Nu. Niciodată nu sunt. După un timp, când mă uit la ele, probabil mă detaşez şi mă uit cu un ochi critic şi văd care lucrări rezistă.
Cristina Oprea: Cum vi se pare peisajul zonal? Radu Gheorghian: Zonal? Este fascinant. În general îmi plac locurile vechi, casele vechi, poate perioada ce ţine de anii din 1948. De atmosfera dintre cele două războaie mondiale. Bisericile vechi. Îmi plac locurile care sunt mai pitoreşti.Vilele acestea trase cu rigla pentru mine nu au nici un farmec, şi probabil nici pentru colegii mei.
Cristina Oprea: Ce îşi doreşte Radu Gheorghian în viitor? Radu Gheorghian: Să fiu sănătos, să am grijă de familia mea, de copiii mei, de soţia mea. Deci multă sănătate şi să încerc să duc până la capăt această cruce minunată a artei.
Cristina Oprea: Dacă Uniunea Artiştilor Plastici mai organizează anul viitor o tabără la Cavnic, mai reveniţi? Radu Gheorghian: Sunt primul pe listă. Cu mare drag.
