”Dar legea ni-i deșartă și straină când viața-n noi cu greu se mai anină.” (Nicole Labiș)
Unul din cei mai mari poeţi pe care i-a avut România, a murit în condiţii neelucidate încă, în urma unui linşaj mediatic. Pe 29 ianuarie 2008, cei de la NewsIn au fost primii care au intoxicat presa cu informaţii calomnioase, precum că Cezar Ivănescu ar fi primit Decizie emisă de CNSAS, de fost colaborator al Securităţii.
Amintesc că poetul Cezar Ivănescu a concurat cu Nicolae Manolescu la funcţia de Preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România.
În ziua intoxicării presei cu informaţii false, Nicolae Manolescu şi Mircea Dinescu se aflau la Paris. Mircea Dinescu a declarat de la Paris: „Nu am văzut dosarul, nu am votat, dar să răspundă, că a fost informator al Securităţii”. Pe bună dreptate, Cezar Ivănescu se întreba: „De unde ştie Mircea Dinescu că am fost informator, dacă nu mi-a văzut dosarul?”
Pe 31 ianuarie 2008, apare ştirea în presă că CNSAS a funcţionat neconstituţional, pe toată perioada, de la înfiinţare. Astfel au declarat cei de la Curtea Constituţională.
Vineri, 1 februarie 2008, la emisiunea de pe Realitatea TV a lui Stelian Tănase, Mircea Dinescu a declarat în direct despre Cezar Ivănescu că „a fost securist şi a semnat angajament în 1961 cu Securitatea”. Cum ar fi fost posibilă o colaborare cu Securitatea, în timp ce poetul Cezar Ivănescu a fost dat în consemn la Antitero şi Direcţia a 5-a, considerat periculos pentru vechiul regim comunist
În cotidianul israelian de limbă română ”Viaţa Noastră”, din 04 februarie 2008, a apărut următoarea ştire: „După ce o viaţă a fost terorizat şi hăituit de Securitatea românească, poetul Cezar Ivănescu se vede la această vârstă (67) acuzat de Mircea Dinescu, membru în Colegiul CNSAS, că a fost informator al Securităţii, fără să existe nici o hârtie oficială în această privinţă, nici o consultare a dosarului… Este pur şi simplu o calomnie strecurată prin presa din România pentru a încerca un linşaj mediatic. A protestat pe toate căile, şi începând de azi 04.02. 2008, orele 12,00, la Uniunea Scriitorilor din România, Bucureşti, Calea Victoriei nr.15, în Sala cu oglinzi, va declara greva foamei. A anunţat şi pe Preşedintele României în această privinţă”.
În ziua de 06 februarie 2008, Cezar Ivănescu a fost invitat la emisiunea NAŞUL, B1 TV, unde a răspuns în mod calm şi cu adevăr provocărilor. În această emisiune, Cezar Ivănescu afirmă în direct: „Newsin, ei sunt primii care au infestat toată presa cu această informaţie şi apoi ziarele aferente.
Ştirea s-a difuzat năvalnic peste tot, a fost preluată de toată presa şi aşa mai departe. Am fost supus timp de o săptămână unei încercări de linşaj mediatic… Că sursa din CNSAS, eu am spus că ar fi Mircea Dinescu care mă urăşte cumplit, că l-am incriminat în cartea despre Preda, dar şi în numeroase alte texte…”.
Spre finalul emisiunii a declarat: „… mulţi oameni politici au fost tranşanţi în a lua atitudine în acest moment faţă de persoana mea, nu au ezitat nici o clipă. Culmea e că din breasla noastră, dintre literaţii noştri, dintre care unii îmi sunt datori în eternitate, ei s-au clătinat. Am o scârbă şi o stare de greaţă apropo de aceşti oameni cum nu vă închipuiţi”.
Pe 21 aprilie 2008, la insistenţele unei rude mai îndepărtate, din Bacău, poetul Cezar Ivănescu s-a internat în Clinica privată „Vasile Palade” din Bacău pentru o banală intervenţie chirurgicală.
Pe 22 aprilie 2008, chiar directorul clinicii, medicul chirurg Vasile Palade i-a făcut intervenţia chirurgicală( cu semn de întrebare), după o anestezie generală. Se pare că pe fondul unui organism slăbit din cauza defăimării în presă (slăbise aproximativ 20 de kilograme) şi din cauza nerespectării unor condiţii medicale, poetul n-a rezistat acestei intervenţii.
Pe 23 aprilie era transferat la Spitalul de Urgenţă Bacău, unde în timp de cca 24 de ore nu i se făcuse niciun control pentru a se vedea cauza înrăutăţirii sănătăţii.
Pe 24 aprilie 2008 s-a hotărât transferul cu elicopterul SMURD la Bucureşti, care şi acesta a venit cu patru ore întîrziere. Seara, după ora şase, poetul Cezar Ivănescu a murit la Spitalul de Urgenţă Floreasca, Bucureşti, unde se constatase un diagnostic diferit faţă de cel pus la Bacău.
„Cezar Ivănescu a deschis, atât cât a putut, uşile către toţi cei ce arătau talent, dedicaţie şi pasiune, indiferent de stil, voce lirică şi timbru de intonaţie estetică. Prin „Numele Poetului” care a făcut să existe sute şi poate mii de scriitori, mai importanţi ori mai mărunţi de pe la noi, opera lui de mentor şi de îndrumător şi-a găsit expresia cea mai potrivită. Era, de fapt, expresia unui om liber”.(„Cezar Ivănescu – un biruitor” de Artur Sivestri, fragment).
Poetul, intuind că moartea-i va fi aproape şi timpul nefiind de partea sa, şi-a lăsat toate mărturiile înregistrate pe casete audio, şi, printre acestea, ne roagă pe noi, cei apropiaţi (pe fiica sa, Clara Aruştei şi prietenii) care am fost de partea adevărului, să-i apărăm numele şi opera.
