Andrei Mureșanu

Preambul:   Doresc să prezint cititorilor noştri, la rubrica Celebrităţi din România, articole, comentarii despre viaţa şi activitatea de creaţie a unor personalităţi (uitate, uneori, pe nedrept) care s-au remarcat prin geniul şi prin talentul lor, lăsând posterităţii adevărate capodopere artistice – în domeniile artelor plastice, cercetării ştiinţifice, literaturii, muzicii –, pentru ca noi, cei de azi, şi generaţiile viitoare, să ne putem pleca fruntea, cu recunoştinţă, în faţa memoriei lor şi să le cinstim, la adevărata lor valoare.  (Agnes Maria ORBAN)  

 Andrei Mureșanu, s-a născut în ziua de 16 noiembrie 1816, în orașul Bistrița și a decedat, cu puțin înainte de împlinirea vârstei de 47 de ani, în orașul Brașov, pe tritoriul Transilvaniei, aflat în acea vreme sub ocupația Imperiului austriac.

    Copilăria sa a fost marcată de lipsuri și greutăți financiare, după ce tatăl său, Toader Mureșan – care deținuse în arendă o moară la Bistrița – a murit în urma unui accident. Mama sa a fost nevoită să-și crească singură cei trei copii mici, pe Andrei și pe ceilalți doi frați mai mari ai săi.

         La Școala normală săsească din Bistrița și apoi la Liceul piariștilor din același oraș, Andrei Mureșanu a fost remarcat printre cei mai buni elevi, iar din 1832 s-a mutat la Blaj, unde a studiat filozofia și teologia. La Blaj l-a avut coleg de studenție pe George Barițiu (1812-1893) (care, în anul 1938, a întemeiat la Brașov Gazeta de Transilvania, primul ziar românesc din Marele Principat al Transilvaniei), de care l-a legat o prietenie adâncă.

     Andrei Mureșanu a lucrat ca profesor la Brașov și a început să publice poezii și articole în ”Foaie pentru minte, inimă și literatură”, o revistă românească cu caracter cultural, supliment al ziarului Gazeta de Transilvania. În acest timp, Andrei Mureșanu a avut posibilitatea să cunoscă o seamă de poeți din Principatele Române (Țara Românească și Moldova) – Cezar Bolliac, Ion Heliade-Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Vasile Alecsandri,  Dimitrie Bolintineanu – care obișnuiau să vină vara la băile de la Vâlcele, în apropiere de Brașov. Contactul cu acești poeți deja consacrați va stimula începuturile literare ale poetului ardelean și va influența, în mod considerabil, creația sa poetică. Animat de un puternic sentiment patriotic, Andrei Mureșanu s-a numărat printre conducătorii Revoluției de la 1848 din Transilvania, ca membru în delegația Brașovului la Adunarea de la Blaj, din luna mai 1848. Poemul său Un răsunet, scris la Brașov, pe melodia anonimă a unui vechi imn religios (Din sânul maicii mele), a devenit marșul revoluționarilor români din Transilvania, fiind numit de Nicolae Bălcesu ”Marseilleza românilor”. Denumit ulterior ”Deșteaptă-te, române !”, poemul – alcătuit din 11 strofe – a devenit, din 1990, imnul de Stat al României, iar la ocaziile festive se interpretează doar strofele 1, 2, 4 și 11. După înfrângerea Revoluției de la 1848, Andrei Mureșanu a muncit ca funcționar și  traducător la Sibiu. El și-a publicat operele sale, cu tentă patriotică și de protest social, în revista Telegraful Român, iar în 1862, poeziile sale au fost adunate și publicate într-un volum. Având o sănatate șubredă, poetul Andrei Mureșanu a decedat, în noaptea de 11 spre 12 octombrie 1893, la Brașov, în sărăcie.

    Credeți că îndemnul poetului Andrei Mureșanu ”Deșteaptă-te, române!” mai este oare și  astăzi auzit și înțeles bine de fiecare român?!

Un răsunet / Deşteaptă-te, române!

 de Andrei Mureșanu

Deşteaptă-te, Române, din somnul cel de moarte,

În care te-adânciră barbarii de tirani!

Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,

La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume

Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,

Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume

Triumfători în lupte, un nume de Traian!

Înalţă-ţi lata frunte şi cată-n giur de tine,

Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;

Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,

Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,

Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,

Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,

”Vieaţă-n libertate ori moarte!” strigă toţi.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate

Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!

Dar noi, pătrunşi la suflet de sânta libertate,

Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare

Pretinde de la fiii-şi azi mână d-ajutori,

Şi blastămă cu lacrămi în ochi pe orişicare,

În astfel de pericul s-ar face vânzători!

De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,

Oricare s-ar retrage din gloriosul loc, 

Când patria sau mama, cu inima duioasă,

Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!

Ne-ajunse iataganul barbarei semilune,

A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;

Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,

Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

Ne-ajunge despotismul cu-ntreaga lui orbie,

Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;

Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,

Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată

Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!

Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată

Prin întrigă şi silă, viclene uneltiri!

Preoţi, cu crucea-n frunte, căci oastea e creştină,

Deviza-i libertate şi scopul ei prea-sfânt.

Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,

Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’ pământ!

 

Agnes ORBAN

Redactor literar