De la Cernăuți (acum în Ukraina), grupul nostru de 48 maramureșeni, membrii și simpatizanți ai Filialei Maramureș ai Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, porniți în expediția „Pe urmele Întregitorilor de Țară”, s-a îndreptat spre Chișinău (acum în Republica Moldova). Pe itinerariul parcurs ne-am oprit să vizităm două dintre numeroasele cetăți construite pe malul drept al Nistrului pentru a fi bastioane de veghe la hotarul de răsărit al Țării. Primul popas a fost la Hotin.
Aici, pe malul drept al Nistrului, în anul 1325, voievoziimoldoveni din Onuț, au pus bazele acestei cetăți. În jurul anului 1340, cetatea a fost ocupată de voievodul moldovean Dragoș, primul descălecător al Moldovei. După anul 1375, cetatea a devenit parte a Moldovei independente (Wikipedia). Întărită pe vremea lui Ștefan cel Mare și Sfânt, cetatea a devenit cel mai nord-estic fort de apărare al poporului său și a „toată creștinătatea”.
Arsenal de epocă, construcții de apărare și de convețuire sub stare de asediu, toate acestea le-am putut vedea în în această cetate.
Am coborât la Cetatea Soroca, pe pământ moldovean fără a lua în seamă timpul pierdut la granița efemeră dintre cele două foste provincii românești. Zidurile înalte și groase, dar mai ales întunericul, ce se lăsase, la propriu și figurat, peste noi, ne-au privat de dreptul de-a privi Basarabia rurală. Am înconjurat cetatea, am privit luciul apei ce mai păstrează povestea luptelor cu puhoaiele străine venite din răsărit și ne-am continuat drumul spre Chișinău.
Am fi dorit să trecem apa Nistrului pe la Vadul lui Vodă, să pășim prin locul prin care domnitorii moldoveni treceau să-și inspecteze hotarul estic al Țării, acolo unde locuiesc azi românii transnistrieni, adică toţi românii de dincolo de Nistru, din Podolia şi până la Nipru, de la Bug, Don, din Crimeea, Caucaz şi Siberia. N-a fost chip. Nu puteam risca să ne lăsăm în grija misiunii „căștilor albastre” (cu soldați ruși), la trecerea noii granițe (din 1992) cu așa numitul stat transnistrean, sprijinit de puternica Armată a XIV-a (nu doar a lui Smirnov) în timp ce pe pancarda mare scria „Pe urmele Întregitorilor de Țară” iar alături de aceasta erau cărți și reviste pregătite pentru cei dornici să citească în limba română (cărți editate și oferite de Editura „Eurotip” Baia Mare – director: Pamfil Godja) și revistele ”Familia Română” (editată de Bibioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare – director: dr. Teodor Ardelean) și „Eroii Neamului” din Satu Mare – redactor șef: colonel (r.) Voicu Șichet).
Slabă consolare, și totuși, în cadrul „simpozionului pe roți” s-au evocat: dacii transnistreni, tyrageţii (geţii de la Nistru), supuşii lui Burebista, care stăpânea inclusiv Olbia (la gurile Bugului); voievozii bolohovenilor Alexandru din Belţi şi Gleb al lui Ieremia (I.S. Nistor, „Istoria românilor din Transnistria”, Bucureşti 1995, pag. 13); domnitorii Moldovei care stăpâneau teritoriile transnistrene: Petru Aron la 1455 (Istoria României în date, pag. 9), Ştefan cel Mare stăpân în Podolia; hatmanul cazacilor, Dumitru Vişnovieţchi, descendent din vița lui Petru Rareş (N. Iorga, „Istoria românilor pentru poporul românesc”, Chişinău 1992, pag. 103); hatmanul Ioan Nicoară Potcoavă ajuns pe tronul Moldovei la 1577 (A. Boldur, „Istoria Basarabiei”, Bucureşti 1992, pag. 177.); Ion Vodă Armeanul, care în 1574, vorbește de „ţara noastră a Moldovei de dincolo de Nistru” (E. Şt. Holban, Figuri basarabene, „Basarabia” nr.3/1992, pag. 89); Gheorghe Duca ce devine la 1681 „Despot al Moldovei şi Ucrainei” (A. Crihan, Basarabia nr. 10/1991, pag. 69). În concluzie, până la 1765 Moldova continuă să administreze şi malul stâng al Nistrului (N. Iorga, Românii de peste Nistru, „Basarabia”, nr. 11/1992, pag. 87).
A venit anul 1812. În data de 16/28 mai1812, s-a semnat în incinta Hanului lui Manuc “Pacea de la Bucureşti” (care încheia războiul ruso-turc din anii 1806-1812), în urma căreia ţinutul dintre Prut şi Nistru a fost anexat Rusiei.
Pe vremea când eram elev la școala militară, în anul 1966, pe un afiș expozitional din Sala de Festivități am citit, în variantă franceză, câteva puncte din acest tratat. Puțini istorici au văzut textul integral al tratatului, altfel nu-mi explic de ce atâta tăcere în jurul lui. Scria acolo, parcă la punctual 12: Teritoriile dintre Prut și Nistru vor fi RETROCEDATE Rusiei. Atunci mi-am dat seama că destinul acestui pământ românesc a fost la discreția marilor puteri din acea perioadă. Da, pe vremea când poporul român și teritoriul locuit de acesta, nu erau subiect de drept international, otomanii „retrocedau!!!”Rusiei țariste, o parte din pământul Moldovei, pământ ce nu le aparținea, iar Franţa, Austria şi Marea Britanie, în complicitate cu Rusia țaristă urmăreau un singur țel: scăderea puterii otomane în bazinul carpato-dunăreano-pontic.
Ocupaţia seculară ţaristă (1812-1917), parcă n-a tulburat și mintea elitei românești din Basarabia astfel că pe fondul dezmembrării Imperiului rus, survenit odată cu proclamarea principiului autodeterminării conform Declaraţiei drepturilor popoarelor din Rusia (adoptată de Consiliul Comisarilor Poporului al RSFSRuse la 2 /15 noiembrie1917 și atribuită lui Lenin), a proclamat Republica Democratică Moldovenească în decembrie 1917 iar prin Actul Unirii votat de Sfatul Ţării la 27 martie 1918 s-a înfăptuit unirea Basarabiei cu România. O mențiune specială: Sala unde a avut loc acest act memorial se află acum în incinta Academiei de Teatru, Muzică și Arte Plasitice din Chișinău, funcționând ca sala de concerte.
La adăpostul Tratatului de neagresiune dintre Rusia și Germania și a pactului Molotov – Ribbentrop (23 august 1939) dar în special al articolului III din Protocol Adiţional Secret al acestuia, care stipula: „Privitor la Sud-estul Europei, atenţia este atrasă de către partea Sovietică privitor la interesul acesteia în Basarabia. Partea Germană declară dezinteresul politic total în această regiune.”, Uniunea Sovietică a adresat României două Note Ultimative (26 și 28 iunie 1940) urmate de ocuparea Basarabiei si Bucovinei de Nord fără ca România să poată riposta, având în vedere că Germania lui Hitler și Italia lui Musolini, pregăteau Diktatul de la Viena (30 august 1940), referitor la Transilvania.
Harta teritoriilor rapite Romaniei de URSS in anul 1940.
https://i2.wp.com/www.istorie-pe-scurt.ro/wp-content/uploads/2014/06/basarabia_1940-300×230.jpg
„Stimabile” îmi spune un camarad de expediție: „Istoria nu se învață, cum spui tu „pe roți”, ci pe băncile școlii” iar o elevată doamnă îi spune în șoaptă soțului: „Prea mulți Întregitori de Țară”. Așa este, prea mulți români și-au sacrificat viața în lagăre, închisori, tranșeele de pe marile fronturi de luptă pentru Întregirea și Reîntregirea neamului românesc și pentru dreptul nostru de a trăi liberi și demn în România, iar acum sunt dați uitării și ne este greu să ni-I amintim.
Târziu în noapte intrăm în Chișinău venind dinspre răsărit. Parcă veneam în întâmpinarea militarilor români din unităţile Diviziei 1 Blindată de sub comanda generalului Sion care în baza ordinului dat de mareșalul Antonescu: „Ostași treceți Prutul”, au pătruns prin lupte grele, în noaptea de 16 iulie1941, și au eliberat orașul Chişinău, act ce a însemnat realipirea Basarabiei la Țară. Administrația militară românească din Basarabia a durat până frontul sovietic, din vara anului 1944, a înaintat până la Prut. Pacea de la Paris (10 februarie 1947) consfințind granițele fixate la 1940.
Memoria eroilor căzuți pentru Întregirea și Reîntregirea Țării a fost elogiată de grupul maramureșean în ”Complexul Memorial-Cimitirul Eroilor” din Chișinău unde s-a oficiat un parastas, s-a depus o coroană de flori cu ceremonial militar și s-au rostit alocuțiuniuni.
Menționăm prezența în soborul de preoți a părintelui Serghiev Cireș, preot la parohia bisericii Sfintei Cuvioase Parascheva din Chișinău, care s-a alăturat preotului militar Daniel Achim din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Maramureș comandat de lc. col. Petru Marcel Florișteanu, inspector șef al acestei instituții și părintelui Mircea Dorel Daraban, preot la Parohia „Sf. Vasile cel Mare” din Baia Mare, cu binecuvântarea primită de la Preasfințitul Iustin, episcopul ortodox al Maramureșului și Sătmarului, componenți ai grupului nostru.
Lacrimi și durere s-au văzut pe chipurile celor prezenți când doi dintre eroii moldoveni, participanți la războiul din Transnistria (1992) au evocat clipe din momentele crâncene ale luptelor la care au participat. Au rostit alocuțiuni: domnul Zaiț Vasile și dl. Verlan Veaceslav – Președintele și Comitetului de salvare a Complexului Memorial Cimitirul Eroilor,– Vicepreședinte al Comitetului de salvare a Complexului Memorial Cimitirul Eroilor și Postovan Mihai – Președintele Asociației Republicane a Veteranilor de Război ai Armatei Române din Republica Moldova.
Părintele Daniel a recitat poezia Limba Noastră de Alexe Mateevici, iar actorul și poetul moldovean, Alexandru Cupcea ne-a oferit un recital de poezii patriotice, recital ce a continuat și în autocar, până la hotelul Europa unde am fost cazați.
Părăsind Complexul Memorial, în sufletele noastre, s-au confruntat cele mai neobișnuite idei. Cum este posibil ca terenul în care zac, date uitării, osemintele eroilor armatei române, denumit „Cimitirul Eroilor” să fie nimic alceva decât un „Huci”?!!!.
Vegetatia formată din arbuști, spini, ciulini, care împinsă de buldozere au creat o platform peste mormintele eroilor, pentru a pregăti ridicarea unei construcții civile. Terenul aparține unui proprietar privat care a acumpărat acest teren sperând să facă o afacere bună cu statul roman care în mod firesc trebuia să-l răscumpere. Au trecut 28 de ani de la Revoluția din 1989 dar reprezentanții autorizați ai României la Chișinău, n-au avut preocupări legate de memoria eroilor români căzuți în grele lupte pentru eliberarea Cișinăului. Cum să creadă un român moldovean cuvintele clamate de cei ce vor să pară unificatori de țară când Cimitirul Eroilor este ca după război!!!
De fapt un anunț surpriză făcut în autocar, pe traseul de la Soroca spre Chișinău, a fost și acela că: „mâine la festivitățile organizate de către noi, cu sprijinul Ambasadei României la Chișinău, va participa și domnul Traian Băsescu prezent la Soroca.” Urmele prezenței înalților reprezentanți ai Țării în Republica Moldova se văd, conform celor trâmbițate de ghida de la cramă, în colecțiile de vinuri de la Cricova.
Da, o parte din membrii grupului au rămas în oraș pentru a degusta în cadrul sărbătorii vinului (un fel de ”Sărbătoare a Castanelor” de la Baia Mare) din vinoteca moldoveană mai ales că acest lucru nu l-am putut realza când am vizitat orașul viticol Cricova
Vizitarea Muzeului Național de Istorie din Chișinău a constituit pentru noi o prioritate.
Am dorit să vedem modul în care se prezintă vizitatorilor momentul istoric deosebit de important din viața moldovenilor de peste Prut, când Sfatul Ţării a votat, la 27 martie 1918, Actul Unirii înfăptuindu-se astfel unirea Basarabiei cu România. La prima vedere lucrurile par a fi rezonabile. Am găsit prezentat acest momemt istoric dar într-o viziune palidă față de momentul în care Basarabia română a reintrat sub ocupație sovietică.
Sub denumirea de Diorama „Operația Iași-Chișinău 1944” este prezentată într-o panoramă deosebită, pe o suprafață de 800 metri pătrați, ”opera unicală realizată timp de opt ani de către renumiții pictori Nicolai Prisekin și Alexei Semionov, de Studioul military „M.B.Grecov” din Moscova” a cărei subiec principal este ”Bărbăția și eroismul celor căzuți pe câmpul de luptă, intensitatea și dramatismul acțiunilor militare de lângă satul Leușeni, pe Prut”. Cei care se opuneau acestor „eroi” nu erau alții decât ostașii
Regatului Român imperialist.
Vă redăm și alte aspecte prezentate în muzeu și recomandăm tuturor să trecă pragul acestei instituții de cultură.
Iată de ce, noi românii din Țară trebuie să cunoaștem, să promovăm istoria reală și să nu învinovățim pe cei care învață lucrurile din perspectiva altor interese pentru că sunt obligați să o facă.
Regimul sovietic instaurat în Basarabia, timp de o jumătate de secol ce a trecut, prin deportări, colonizări, un învățîmânt partinic și rusificat au format o „elită” de sneguri și dodoni care este precumpănitoare în viața politică din Republica Moldova. Iată un motiv pentru care Roata istoriei, la destrămarea Uniunii Sovietice, privitoare la teritoriile dintre Prut și Nistru, n-a urmat cursul firesc, cel din 1918. Dar să nu uităm că nedenunțarea Pactului Molotov-Ribentrop a constituit un factor esential în derularea evenimentelor, după anul 1989. Cum era să se realizeze unirea Basarabiei cu România când, conform celor spuse atunci de seniorul Coposu, și acum adeverite de toată lumea, România era sortită destrămării, acțiune ce pare că are continuitate prin forme deosebit de complexe și ascunse românilor de bună credință?
Multe, foarte multe sunt semnalele privind vântul ce bate dinspre rărărit în Republica Moldova. În Chișinău, dacă întrebi despre un anume obiectiv, în limba română, ți se răspunde în rusește, cu intercalarea unor cuvinte „moldovenești” pentru ca totuși să înțelegi despre ce este vorba. Moldovenilor, persoane publice, le este frică să se „afișeze” cu grupuri de români, considerați străini, pentru a nu fi acuzați ca fiind „unioniști”.
Seara românească pe care grupul de maramureșeni a organizat-o la hotelul Europa, locul unde am fost cazati, a fost intreruptă la solicitarea unor tineri cu ochi albaștri care au sesizat că am depăsit ora destinată pentru cină. Totodată, pentru a nu tulbura apele și fără să atragem atenția celor ce chefuiau în piața centrală a Chișinăului, noi, pelerinii ”Pe urmele Întregitorilor de Țară” ne-am adunat la statuia lui Ștefan cel Mare și Sfânt, din Chișinău, ne-am prins de mâni în jurul ei, iar Hora Unirii am dansat-o la Iași comemorând ostașii voluntari ardeleni constituiți în unități de luptă la Darnița, în Siberia și care la 8 iunie 1917 au depus jurământul de credință în fața regelui României contribuind prin jerfa lor, la realizarea celui mai înalt ideal al națiunii române: Unirea cea Mare. Am sus la revedere românilor de peste Prut, după ce ne-am rugat alături și împreună cu ei, în limba română, la Mănăstirea Capriana și am reținut cuvintele lor, uneori spuse în șoaptă: Și totuși suntem frați!!!
Gavril Babiciu
Primvicepreședinte al Filialei Maramureș al ANCERM.
